Dominic Fritz
Primarul Dominic Fritz afirmă că a primit vestea că a fost clasat dosarul deschis pe numele său în urma unei plângeri penale făcute de Culiţă Chiş pentru că ar fi restructurat instituţia. El spune că a fost avertizat imediat după câştigarea alegerilor, că va avea parte de plângeri penale dacă va încerca să facă reformă în instituţie.
Primarul Dominic Fritz jubilează după ce, într-o singură zi, a repurtat două victorii pe tărâm juridic.
“Ieri mi-a venit prin poștă clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri de „abuz în serviciu” a unui director din primărie pentru că am îndrăznit să restructurez Primăria Timișoara. Tot ieri instanța a decis definitiv că am avut dreptate când am constituit Comisia de disciplină și Comisia paritară fără reprezentanții sindicatului, pentru că el nu este reprezentativ. De fapt, acest sindicat reprezintă doar o mică parte a angajaților și funcționarilor Primăriei Timișoara”, a scris Fritz, pe pagina sa de Facebook.
El afirmă că, imediat după ce a câştigat mandatul de primar a fost avertizat că va avea probleme în cazul în care va încerca să demită unii şefi din instituţie
“Imediat după ce am câștigat alegerile, chiar înainte să depun jurământul, am primit primele „avertizări” că mă voi trezi cu plângeri penale dacă încerc să reformez Primăria. Iar după ce am pornit reorganizarea prin care mai mulți șefi și-au pierdut puterea, mi s-a transmis că trebuie să am grijă să nu dau cu piciorul în câine dacă nu știu „cine îl ține de lanț”. Pe mine nu m-au impresionat niciodată aceste amenințări. Știu că miza dosarelor și proceselor nu e intimidarea mea, ci semănarea de neîncredere. Să genereze titluri de știri („Fritz audiat la poliție!”) care lasă urme pe reputația unui om, indiferent de rezultat. Să creeze impresia că nu există diferență între bine și rău. Și mai este o miză: să blocheze atât cât pot respectarea regulilor de către toți, indiferent de cine ține lanțul. Nu vor reuși”, a conchis Fritz.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…
Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…