Economic

Două asocieri, formate din 24 de firme, vor să construiască viitorul campus al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara

Cele 117 milioane de lei oferite de Compania Națională de Investiții pentru ridicarea unui nou campus al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, la Ghiroda, au atras interesul a nu mai puțin de 24 de firme, acestea fiind grupate în două asocieri. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate pentru ridicarea obiectivului universitar.

În prima etapă a licitației au fost depuse două oferte, mai precis două asocieri de mai multe firme doresc să realizeze noul sediu al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Urmează evaluarea ofertelor. Acestea au fost depuse de două asocieri, respectiv Strabag (lider) – MRD Instal – Dosetimpex SRL – IM Juravle – Kronlift – Capabil – CSP Proiect Line – Caloria SRL – Black Light SRL – Prodesign Engineering & Construction și cea formată din Ovi Architecture & Engineering (lider) – AUA Tech Support – Ginell Com 11 – Terra Solutions Concept SRL – Ovi Construction & Real Estate – Kronlift – Black Sea Suppliers SRL – Prosper Gaz SRL – Krenic SRL – RCM Costruzioni – Atlas Consulting & Proiect – Edificia Concept SRL – Geovisions – Niliten Construcții SRL.

Compania Națională de Investiții a scos la licitație, în luna februarie, proiectarea și execuția noului sediu al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Acesta va fi ridicat în comuna Ghiroda. Contractul a fost estimat la 117 milioane de lei, cu TVA. Din această sumă, 2,8 milioane de lei sunt pentru „studii de teren, DTAC, documentație pentru organizare de șantier, PT + DE, carte tehnică, avize acorduri, verificare proiect, asistență tehnică a proiectantului”. Pentru dotări se alocă 12 milioane de lei.

Proiectul prevede construirea unei clădiri cu două amfiteatre, 10 săli de seminarii, centru de conferințe, muzeu antropologic și centru expozițional. Vor fi ridicate, de asemenea, un corp de clădire cu rol didactic, un imobil cu unități de cazare și o sală de sport și vor fi amenajate și terenuri de sport. Universitatea va plăti cheltuielile pentru racordurile la utilități. UMF Timișoara are peste 7.200 de studenți și peste 819 cadre didactice, specializate în mai mult de 100 de discipline.

Șantierul va fi finanțat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago