oznorTO
Eliberat de restricțiile pandemice care i-au pus în cui pofta de teatru, publicul iubitor de spectacole răsunătoare, cu vedete de București, are motive de bucurie: „Gaițele”, în direcția de scenă a a regizorului Gelu Colceag, se joacă în 4 aprilie, la Opera Națională Română din Timișoara, de la ora 17 și de la ora 20.
Eveniment mult așteptat de spectatori, „Gaițele” este un spectacol impresionant, ce aduce ȋn fața pubicului un veritabil careu de ași ai actoriei: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir, în memorabilele roluri din „viesparul” lui Alexandru Kirițescu, o lume deformată, devorată, fascinată de proximitatea morții.
Alături de ele, extraordinara distribuție a montării îi reunește pe Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu, Tudor Istodor, Ion Ionuț Ciocia. Titlu- reper în repertoriul autohton, „Gaițele” captivează privitorul cu personajele puternic conturate, dinamica jocului și tumultul acţiunii.
Accentele de caricatură prin care sunt puse ȋn lumină moravurile vremii şi umorul uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant, completează această satiră socială ȋn registru comic. Strălucită piesă despre românismul de ieri şi de azi, cu savuroase replici în care comicul devine un adevărat torent de nuanţe, de la umorul frust la tachinarea fină, de la râsul sănătos şi gestul buf, la sarcasmul monden, „Gaițele” (sau „Cuibul de viespi” ) este o satiră socială în care, declara autorul ei, „m-am străduit, cu adevăr și mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toata hâda ei goliciune”.
Biletele se găsesc pe Ticketstore.ro, BLT.ro și la Agenția Operei timișorene.
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…