Începând cu data de 1 aprilie, Leontin Constantin Fleancu este noul director al Regionalei de Transport Feroviar Timişoara. Numirea lui s-a făcut prin delegaţie pentru o perioadă de o lună.
Leontin Constantin Fleancu deţinea până acum funcţia de şef serviciu în cadrul Regioalei CFR Călători Timişoara. El îl înlocuieşte în funcţie pe Ion Stoichescu, care se afla la conducerea regionalei din ianuarie 2021.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…