Primăria Timișoara a aprobat o serie de restricții ale traficului rutier, valabile zilele viitoare, în două zone importante, la Gara de Nord și pe străzile adiacente, respectiv la intersecția dintre străzile Bogdăneștilor și Cetății. Restricțiile vor aduce modificări importante și în ceea ce privește mai multe trasee importate în transportul public cu tramvaie, troleibuze și autobuze.
Astfel, va avea loc restricţionarea traficului rutier, în perioada marți, 26.04.2022 (începând cu ora 09.00) – sâmbătă, 30.04.2022, în zona intersecției dintre bulevardul Republicii – str. Gării – bulevardul General Ion Dragalina, în vederea efectuării lucrărilor de înlocuire a șinei curbate a liniei cale tramvai.
Totodată, va avea loc închiderea traficului în zona intersecției dintre Calea Bogdăneștilor – bulevardul Cetății, Balta Verde, în perioada miercuri, 27.04 – duminică, 01.09.2022. Măsura este necesară pentru montarea noilor linii de tramvai, refacerea rețelelor de utilități, a rețelei de semaforizare și a carosabilului, lucrări prevăzute în cadrul obiectivului de investiții ”Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 5 – Calea Bogdăneștilor”.
Pentru că în perioada 26 – 30.04.2022, se va restricționa/închide circulația rutieră în zona Gării de Nord Timișoara, în intersecția dintre bulevardul Republicii, bulevardul General Ion Dragalina și strada Gării, traseele mijloacelor de transport în comun din zona respectivă vor suferi modificări.
Tramvaiele de pe liniile 1, 8 și 9 vor întoarce în bucla de pe bulevardul Dâmbovița; troleibuzele de pe liniile 11, 13, 14 și 18 vor întoarce la Piața Regina Maria/Spitalul de Copii, unde vor avea și capăt de linie;
Troleibuzele de pe liniile M11 și M14 vor circula deviat până la pasajul Jiul: strada Paris – bulevardul Republicii – Piața Regina Maria – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul 16 Decembrie 1989 – splaiul Nicolae Titulescu – strada Jiul – bulevardul Republicii; în stația “Jiul” vor staționa și vor pleca la grafic pe bulevardul Republicii – Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”.
Autobuzele de pe liniile Expres1 și Expres3/3 vor circula deviat în zona Gării de Nord, fără modificare de grafic: traseul dus: pasaj Jiul/bulevardul Republicii – strada Jiul – splaiul Nicolae Titulescu – podul Eroilor – splaiul Tudor Vladimirescu – pe sub podul Muncii se iese pe bulevardul Iuliu Maniu; traseu întors: bulevardul Iuliu Maniu pe lângă Podul Muncii – splaiul Tudor Vladimirescu – podul Ștefan cel Mare – bulevardul General Ion Dragalina – Gara de Nord – bulevardul Republicii;
Autobuzele de pe linia Expres 4b vor circula deviat, în zona Gării de Nord, fără modificare de grafic; traseul dus: bulevardul Republicii – strada Jiul – splaiul Nicolae Titulescu până la Podul Muncii – vor ieși pe breteaua din dreapta pe strada Gheorghe Pop de Băsești – strada Gării – strada Gheorghe Barițiu; traseu întors: strada Gheorghe Barițiu – strada Gării – strada Gheorghe Pop de Băsești – dreapta pe breteaua de lângă podul Muncii – pe sub podul Muncii, stânga pe Splaiul Nicolae Titulescu – dreapta peste Podul Eroilor – stânga pe splaiul Tudor Vladimirescu – podul Ștefan cel Mare – bulevardul General Ion Dragalina – Gara de Nord – Bulevardul Republicii.
Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a avut, marţi, mai multe întâlniri de lucru la Compania…
Primăria Ghiroda anunţă că, în urma solicitării transmise către SMTT, au fost aprobate următoarele modificări…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.12.2024, unde se vor executa reparaţii…
O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA…
Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un…