Opinii

Ce mai poți face astăzi cu 20.000 de euro? Câteva bănci în parcul Scudier

N-am mai fost amendat de mult în societatea noastră capitalistă, dar am văzut recent un proces verbal de constatare în care nesăbuitul a fost sanționat cu 5.000 lei, iar cu mila statului reprezentat de organul de Poliție această amendă s-a „înjumătățit” la 1.000 de lei. Chiar scrie pe document că omul a beneficiat de mila statului cu jumătate, dacă o plătește intr-un interval de timp. Pare ca-n bancurile cu milițieni, dar s-ar putea ca treburile să fie mai serioase și mai puțin comice.

Te prinde rar, plătești „jumătate” la o fracție de 1/5 din valoarea sancțiunii și tot nu ai garanția că trebuie să plătești ceva. Cine nu vrea să se complice plătește. Cine vrea să se complice, nu bagă în seamă măsura poliției sau a altui inspector de control, preferă să plătească un avocat și atacă măsura. Dar cine își permite așa ceva? Cine nu fuge să plătească dacă primește o amendă, cine ignoră pericolul să plătească suma întreagă, nu la o cincime? Doar șmecherii și cei care cunosc sistemul, căile lui de nesupunere civică rezervate doar unora, nu celor mulți.

„Executarea silită a contribuabililor care figurează cu obligatii fiscale restante la bugetul local presupune din partea organului fiscal efectuarea unor activități precum: emiterea și tipărirea somației, a titlului executoriu si comunicarea acestora către debitori; solicitarea de informații despre debitori de la diverse instituții abilitate… precum si alte activități care generează cheltuieli materiale, de personal si cheltuieli poștale efectuate în vederea comunicării actelor administrative emise în vederea executării silite, cheltuieli care depăsesc valoarea de 40 de lei”, se arată intr-o hotărâre a Consiliului Local Timișoara. Suma totală, aproape 100.000 de lei. Asta am aflat că a hotărât recent municipalitatea timișoreană. Cei care n-au băgat în seamă o datorie către administrația publică în valoare de 40 lei, taxe, impozite, probabil nu și amenzile, care or fi mai mari neachitate la timp, vor fi iertați. Legiuitorul uită de cele mai multe ori, ba o face și intenționat, că o sancțiune are și un element educațional la bază. Pe modă veche, căci psihologii moderni ar miza pe premiere, dar până să ne omorâm noi pentru diverse stimulente, sancțiunea te face să te temi să ajungi într-o anume situație.

Cine nu-și plătește câteva zeci de lei darea către stat? Nu cineva sărac, ci cineva șmecher, astfel educat pentru a trata cu dispreț o datorie civică către stat. Și tot aceștia vor fi cei mai vocali dacă le reproșezi că aruncă o hârtie pe stradă. Să plătească primăria salubrizarea, că are de unde, plătim taxe. Bătrânii se omoară la cozi pentru a se scăpa de o grijă la început de an. Ia să nu se mai omoare. Ideea unei greve fiscale și-așa este încurajată de tot soiul de anarhiști care nu se întreabă cine îți mai ridică munții de gunoaie, cine te mai apără de golani, cine îți educă copiii, cine te mai ia de acasă să te ducă la spital… care spital?

Într-o țară în care Iohannis promulgă rahaturi pesediste de amnistii fiscale în caz că returnezi suma avezionată, plus un mic procent adaugat, ca să scapi de pușcărie, de ce să te mai mire că omul de rând este invitat să nu mai plătească ceva sub 40 lei pentru a se elibera contabilitatea primăriilor de tot felul de creanțe. Chiar așa, de ce să mai plătești taxe? Atitudinea administrație locale de a nu mai plăti taxa de carbon cum e? Taxa și amenda la neplata taxei. Ce e pe bani puțini nu se mai pune, ce e pe bani mulți, la fel. Rămânem noi ăștia de la mijloc. Unii le-ar zice fraieri, dar nu e așa.

 

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PNL Timiş a pierdut şi „războiul consilierilor” din Sânnicolau Mare. Cei şase consilieri excluşi din PNL au fost validaţi în instanţă

Judecătoria Sânnicolau Mare a validat mandatele celor şase consilieri locali din partea PNL pe care…

30 de minute ago

Cosmin Şandru, despre Marcel Ciolacu: “Este un real pericol pentru țară, pentru siguranța națională”

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că un preşedinte al României precum Marcel Ciolacu…

2 ore ago

Proiectul de țară propus de Elena Lasconi și USR: reducerea taxelor, depolitizarea educației și reforma justiției

Elena Lasconi și USR au lansat, duminică, programul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de…

2 ore ago

Canton 6 – cum arată “restructurarea urbană” a administrației USR pentru săracii Timișoarei de la periferia orașului

Scene de secol 19, cu “străzi” desfundate de noroi, oameni la limita sărăciei, cu mulți…

3 ore ago

Tâlhar periculos la doar 20 de ani!

Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă…

3 ore ago

Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești

Sportivii CSM Timișoara, care se pregătesc la cea mai de tradiție sala din oraș, în…

4 ore ago