Calitatea lucrărilor de canalizare realizate în comuna periurbană a Timișoarei, Moșnița Nouă, este una foarte proastă, avertizează consilierul județean Ioan Sorincău, fost primar al comunei. Atât de proastă încât apa menajeră colectată prin această rețea riscă să ajungă în curțile oamenilor, împreună cu ”submarinele” transportate, avertizează Sorincău.
El se întreabă cine verifică lucrările efectuate și calitatea acestora. Problema apare la stațiile de pompare, care se scufundă și trag după ele și conductele făcând ca panta acestora să fie inversă decât așa cum ar trebui să fie.
„Legat de calitatea lucrărilor pe POIM (n.r. Programul Operațional Infrastructură Mare) în Moșnița. Rețeaua de canalizare e de o calitate mai mult decât îndoielnică. Mai multe chesoane pentru stația de pompare s-au înfundat în pământ trăgând și conductele care sunt racordate la ele. Ceea ce face ca aceste conduce să aibă la momentul de față panta inversă. Intervenția mea se referă la obiectivele Asociației Apă Canal, care este condusă de consiliul județean, nu știu de cine din consiliu, poate o să aflăm acum, care la obiective, la litera E scrie așa: să monitorizeze proiectele în investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de apă – canal. Cum monitorizează ADI Apă Canal aceste lucrări? Facebook e plin de felicitări la adresa constructorilor ”, a spus Sorincău în cadrul ultimului plen al CJT.
I-a răspuns vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.
”Cunoaștem cele sesizate de dumneavoastră, și primarul din Moșnița a avut cel puțin două întâlniri cu conducerea Aquatim, pe care cumva le-am mediat”, a spus Proteasa.
Riscurile situației existente au fost prezentate extrem de plastic de Sorincău.
”Cine va face recepția unor asemenea lucrări? Riscăm să inundăm gospodăriile oamenilor cu apă menajeră, uzată. Dar apa menajeră uzată conține și ”submarine”, a mai spus Sorincău.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…