Primăria Timişoara

Fritz se revoltă la adresa Prefecturii: steagurile statelor cu care Timișoara are relații de colaborare vor continua să fluture în fața Primăriei

Pe adresa Primăriei Timișoara a sosit în aceste zile o adresă prin care i se cere ca steagurile care nu aparțin României amplasate în fața clădirii care găzduiește instituția să fie date jos. Primarul Dominic Fritz se întreabă de ce apare o asemenea solicitare și spune că nu și-o va asuma.

”Acele steaguri sunt acolo din 2014 și nu au deranjat pe nimeni de atunci. Cele prezente în fața instituției sunt cele ale țărilor cu care Timișoara este înfrățită. Am citit intrigat adresa venită de la Prefectura Timiș acum câteva zile. Ne cere să înlăturăm steagurile amplasate în fața Primăriei Timișoara încă din 2014. Ce nu a deranjat pe nimeni timp de 8 ani, acum dintr-o dată e o problemă. Sunt steagurile țărilor din care fac parte orașele înfrățite cu Timișoara. Și care sunt arborate alături de steagul României, de drapelul Uniunii Europene și de sigla Timișoarei. Legea care reglementează arborarea drapelului României este din anul 1994. Ea aparține unui alt context istoric, plin de frământări și temeri. E acolo un articol care, dacă e interpretat la extrem, poate fi citit ca și cum avem voie să punem steagul unui alt stat doar dacă este o delegație oficială din statul respectiv în vizită. Am un respect extraordinar pentru steagul României. Trăiesc o mare emoție și mă simt onorat ori de câte ori port eșarfa tricoloră. Cred că cea mai mare realizare a României contemporane este alegerea destinului european. Pentru mine este o onoare că drapelul României poate fi arborat alături de cel al Uniunii Europene, cu aceeași importanță și valoare ca steagurile celorlalte state membre”, a anunțat Dominic Fritz.

El spune că nu își asumă decizia de a da jos steagurile și că va cere schimbarea legislației care nu e deloc actuală și e interpretabilă.

”Îmi asum această decizie: steagurile statelor cu care Timișoara are relații de colaborare vor continua să fluture în fața Primăriei Timișoara. Ca simbol al apartenenței noastre la marea familie europeană. Și ca dovadă a spiritului multietnic și tolerant al orașului în care trăim. Cer parlamentarilor de Timiș să se aplece asupra legii din 1994, să propună modificarea acestui text de lege și să-l facă conform realităților zilelor noastre”, încheie Fritz.

Actualul prefect a mai abordat o dată problema unui steag al altei națiuni chiar înainte de a fi instalat pe post, cerând îndepărtarea unui drapel al Ungariei de pe clădirea Bisericii Reformate. S-a dovedit până la urmă că acolo funcționa Consulatul Ungariei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

2 minute ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

3 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

3 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

4 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

18 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

20 de ore ago