Timp liber

La Şag va avea loc ediţia a II-a a Festivalului „Cântul Banatului”

În perioada 18-19 iunie 2022 va avea loc în comuna Șag, Festivalul Naţional de Interpretare “Cântul Banatului”, ediția a II-a, eveniment ce se va desfășura în curtea școlii din localitatea Șag pe parcursul a două zile.

 Festivalul ”Cântul Banatului” este un proiect educațional pentru tineri, copii și adulți cu privire la mișcarea corală din Banat început încă din 1810, cea mai veche atestare documentară a unui cor din Banat existând la Lugoj, în județul Timiș. Proiectul prin intermediul căruia se organizează festivalul își propune revitalizarea mișcării corale tradiționale, din Banat, având ca scop principal promovarea unicității tradiției corale din Timiș și din Banat.

Festivalul este organizat de către Asociația Culturală Generația Muzicii în parteneriat cu Primăria Comunei Șag și Asociația Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru

Asociația Culturală Generația Muzicii își propune promovarea tinerilor și a copiilor talentați în domeniul artistic-muzical și promovarea importanței păstrării tradițiilor si valorilor culturale prin cântul în cor și încurajarea copiilor și tinerilor să ducă mai departe această tradiție.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment: https://www.facebook.com/groups/919410198810808

Share
Published by
Dana Popa
Tags: sag

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

31 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago