Administratie

Proiectul velodromului din Calea Lipovei ajunge în etapa birocratică

Proiectul unui velodrom ridicat în zona Lipovei merge înainte. Deocamdată se lucrează la partea birocratică, urmează etapa în care se va solicita obținerea avizelor necesare.

Inițial considerată … năstrușnică ideea unui velodrom la Timișoara merge înainte. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că acum se lucrează la aspectele legate de proprietare, urmând ca ulterior să meargă la București pentru a obține avizele necesare.

 „Am început demersurile practice pentru ridicarea sarcinilor de pe imobilul situat în Calea Lipovei, I.I. de la Brad nr. 24, unde dorim să creăm un parc și un velodrom, precum și infrastructură educațională, sportivă și recreativă. Am elaborat și trecut prin CL, hotărârea de Consiliu Local de solicitare a acestor lucruri către Ministerul Educației, dar nu lăsăm lucrurile neterminate, așa că vom transmite către ministere setul de acte necesare obținerii avizelor, urmând ca, ulterior depunerii, să mă deplasez la București pentru a susține aprobarea lor în termen rezonabil”, a anunțat Tabără.

Totuși, filozofic, el avertizează că proiectul nu va deveni relativ rapid realitate.

”De la idee până la realizare, un proiect major durează timp îndelungat și trebuie sa parcurgă etape importante”, spune viceprimarul.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

7 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

10 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

11 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

11 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

13 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

15 ore ago