Administratie

Reacţie. Primăria Timișoara nu poate plăti mai mult către Colterm decât îi permite legislația

După apariția informațiilor legate de o nouă amendă de 15 milioane de euro și posibilul faliment al Colterm, Primăria Timișoara reacționează și spune că, în ceea ce o privește, a trimis către companie toți banii pe care legea îi permite. Municipalitatea spune că a oferit 118 milioane de lei, aici fiind incluși și banii de la guvern.

Reprezentanţii municipalităţii afirmă că Primăria Timişoara a achitat la Colterm mult mai mulţi bani decât în anii precedenţi. Iar în cazul în care se vor da şi mai mulţi bani, ar fi ilegal.

„În urma unui efort intens și făcând economii substanțiale în alte domenii, Primăria Municipiului Timișoara a achitat toate obligațiile către Colterm, precum și alte obligații făcute în trecut în numele acestei companii, plătind chiar anticipat mai multe zeci de milioane de lei în acest an, pentru ca această societate să își poată continua activitatea. Dincolo de subvenția pe care o acordă și de acoperirea pierderilor tehnologice, Municipiul Timișoara nu are posibilitatea legală de a susține financiar o societate comercială pentru ca aceasta să-și achite obligațiile. Astfel, în primele patru luni ale acestui an, din bugetul local și cel central au fost virați către Colterm 118 milioane de lei, cu 40 de milioane de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior și semnificativ mai mult decât în oricare alt an, suma fiind folosită pentru achiziționarea de combustibil și o parte pentru achiziția certificatelor de poluare aferente perioadei 26 octombrie – 31 decembrie 2021, când Colterm a intrat sub protecția insolvenței. Valoarea certificatelor achiziționate de Colterm se ridică la peste 15 milioane de lei (3 milioane de euro)”, se arată într-un comunicat al municipalităţii

Legea Insolvenței permite doar plata de datorii curente, se mai arată în cpmunicat, iar în aceste condiții primăria consideră că Administrația Fondului de Mediu nu ar trebui să aibă în vedere o amendă, ci înscrierea la masa credală. Dacă amenda vine… va fi contestată, spun cei de la primărie.

”Potrivit Legii insolvenței, compania are obligația de a achita datoriile curente, de funcționare, făcute după intrarea în insolvență în 26 octombrie. Compania nu are posibilitatea legală de a achiziționa certificatele aferente perioadei 1 ianuarie – 25 octombrie 2021, respectiv înaintea intrării în insolvență. Colterm a anunțat deja că va contesta în instanță o eventuală amendă, considerând că Administrația Fondului pentru Mediu ar trebui să se înscrie în masa credală cu valoarea certificatelor din perioadă anterioară intrării în insolvență”, mai transmit cei de la primărie.

În ciuda posibilelor probleme, municipalitatea merge înainte cu pregătirile pentru iarnă.

”Primăria Municipiului Timișoara împreună cu societatea de termoficare continuă activitățile de pregătire a viitorului sezon rece, așa cum am anunțat (achiziționarea și stocarea de gaz și cărbune, lucrări de reparații la instalații și cazane, proiectul de retehnologizare și înlocuire a rețelei de conducte, achiziționarea de module termice pentru școli și spitale). De asemenea, primăria continuă demersurile pentru obținerea de finanțare din fonduri PNRR pentru tranziția spre energia verde și producția de energie electrică”, se încheie anunțul municipalității.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 8 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 08.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

40 de minute ago

E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o…

6 ore ago

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

10 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

13 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

17 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

17 ore ago