Politica

Sindicaliştii lui Ion Rădoi de la metrou plănuiau asasinarea lui Cătălin Drulă. Un milion de euro pentru nişte racheţi “de calitate”

Sindicaliştii de metrou conduşi de Ion Rădoi au plănuit, printre alte strategii, asasinarea deputatului USR de Timiş Cătălin Drulă, la acea vreme ministru al Transporturilor, se arată în rechizitoriul procurorilor obţinut de News.ro. În acest sens ar fi apelat la nişte racheţi ucrainieni, un sindicalist propunând ca fiecare angajat al Metrorex să doneze câte 1.000 de lei, astfel încât să se strângă suma de 1 milion de euro pentru plata racheţilor.

Sindicaliştii de la metrou condusi de Ion Rădoi au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă. Pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei a invocat varianta apelării la serviciile unor racheţi.„Punem preț pe două capete: Drulă și directorul (Ştefan Paraschiv, director Metrorex – n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi, altfel, nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a spus acesta, conform rechizitoriul din dosarul penal în care Ion Rădoi este trimis în judecată pentru şantaj.

Pe grupul de WhatsApp al salariaţilor Metrorex, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii apropiaţi de Ion Rădoi, a venit cu ideea angajării unor racheţi ucraineni, ”ceva de calitate”.

„Hai pe ei…Cât costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA, prezentat de News.ro.

Un alt angajat al Metrorex – Nicu MTX – a propus o grevă spontană, astfel încât sindicatul să nu poată fi acuzat că a oprit metroul, iar mecanicii care refuză să pornească trenurile să nu poată fi concediaţi.

”Cum ar fi ca în semn de protest mecanicii refuză să mai iasă cu trenurile în circulație pentru că au fost amenințați că li se taie din salariu. La o grevă spontană nu poate fi acuzat sindicatul…mecanicii nu pot fi dați afară deoarce nu ai pe cine să angajezi în loc. Așa o (cuvânt obscen) și Drulă cu amenințările”, scria angajatul Nicu pe grupul de socializare.

În discuţie a intervenit şi Iulian Popescu, liderul organizaţiei de tineret a USLM și, persoană apropiată a lui Ion Rădoi, potrivit procurorilor DNA.

Iulian Popescu: ”Câți mecanici sunt dispuși să facă asta, Nicule?”.

Nicu MTX: “Sunt 2-3, celorlați le este frică”.

Iulian Popescu: ”Mâine vorbiți între voi și opriți trenurile dacă aveți sânge în instalație”.

Nicu MTX: ”La mecanici cam întodeauna a fost problema asta”.

Iulian Popescu: ”Mda, dacă se dă semnalul o să forțăm ceva”.

Pe data de 24 martie 2021, pe acelaşi grup de WatsApp, Cristian Cozonac  a postat următorul mesaj, referindu-se la ministrul Cătălin Drulă și la directorul general Ștefan Paraschiv: ”Dacă și dă afară, şi taie și din bani… trebuie să îi omorâm…la propriu”. Iulian Popescu l-a avertizat să nu mai spună așa ceva nici în glumă, pentru că sunt supravegheați.

Unirea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) deţine, în proporţie de 100%, firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spaţiile comerciale şi pentru spaţiile de publicitate de la metrou. De asemenea, firma sindicatului deţine şi un complex turistic în Buşteni, care oferă reduceri de 99% pentru angajaţii Metrorex care îşi fac concediile acolo.

”Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018), prin care firma încasa 75%, şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”, spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la acea vreme.

Potrivit rechizitoriului, Răzvan Rădoi, fiul sindicalistului Ion Rădoi, a închiriat un spaţiu comercial din staţia de metrou Grozăveşti cu 1.250 de lei lunar. Apoi, a subînchiriat spaţiul către un hipermarket cu 3.000 de euro pe lună, arată procurorii DNA. Fiul lui Ion Rădoi a obţinut din această afacere 237.600 euro

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago