Timp liber

„Spioni de ocazie”, avanpremieră cu invitat special la Timișoara

Asociaţia Pelicula Culturală vă invită la proiecția în avanpremieră la Timișoara, a documentarului românesc „Spioni de ocazie” (2021), în regia Oanei Bujgoi Giurgiu, care va avea loc miercuri, 4 mai, de la ora 19.00, la FABER (Splaiul Peneș Curcanul nr 4-5), în prezența regizoarei.

Bazat pe fapte și mărturii reale, filmul recreează povestea unor acțiuni de spionaj neobișnuite, care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-Al Doilea Război Mondial: recrutarea unor tineri sioniști din Palestina, trimiși înapoi în țările lor de origine din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a obține informații despre germani. Aceștia sunt spionii de ocazie.

În primăvara anului 1944, soarta multor piloți aliați, îndeosebi americani, căzuți în Europa de Est era necunoscută. Nu se știa dacă au fost executați sau dacă au fost luați prizonieri. Pentru a da de urma prizonierilor și a organiza o potențială evadare era nevoie de o forță operațională în teren, de care British Intelligence nu dispunea. Biroul MI9 din Cairo a venit însă cu o propunere surprinzătoare – găsirea unor agenți în rândul tinerilor sioniști care emigraseră din aceste țări în Palestina, înainte de război…

Documentarul a avut premiera la TIFF 2021 și a obținut Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021. De asemenea, a făcut parte din selecția Festivalului Cine Fest Miskolc (Ungaria) 2021 și a New Jersey Jewish Film Festival 2022.

„Comunitățile evreiești nu uită, își păstrează amintirile și le transmit peste generații. E ceva ce mă fascinează, în cultura noastră facem asta mai puțin. Povestea din film pleacă de la o secvență din primul meu film Aliyah DaDa, la care a trebuit să renunț. Era o poveste de spionaj din anii de după război. Am urmat acest fir și am descoperit o istorie puțin știută. Interesant este că acea secvență nu și-a găsit loc nici în acest film”, declară Oana Bujgoi Giurgiu.

Aceasta va răspunde întrebărilor publicului într-o sesiune de Q&A, după vizionarea filmului.

Proiecția face parte din seria de 9 proiecții warm-up, dinaintea celei de-a 9-a ediții a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 14-17 iulie la Timișoara, fiind cofondat de Asociațiile Pelicula Culturală și Marele Ecran.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.iabilet.ro și fizic, la barul AMBASADA din cadrul FABER, iar prețul unui bilet este de 15 lei.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago