Ce așteptăm de la Timișoara CCE 2023? Ne spune cineva din organizare sau e secret?

Sibiul a fost capitală culturală europeană în 2007 printr-o invitație primită de la o altă capitală, Luxemburg, iar gradul de rubedenie al sașilor de acolo cu cei transilvăneni a dat idei celor care au împlinit acest parteneriat. Și spune lumea că Sibiul a fost o capitală culturală de succes. Poate că nici așteptările nu erau foarte mari atunci, iar ce-a ieșit avea să fie bine, cu performanțe culturale, turistice și în planul imaginii, firește. Tot ce urma Sibiului în România ar fi fost încărcat de așteptări, iar lipsa unui succes ar veni cu mari dezamăgiri.

Timișoara a tras bățul cel lung după o jurizare, după un concurs de proiecte, prin urmare avea o viziune și de ansamblu și s-a focalizat pe câteva idei de structurare și promovare a acestui eveniment. Asociația Timișoara CCE 2021 și primăria condusă de Nicolae Robu au fost vedetele când s-a câștigat nominalizarea în competiție cu Craiova, Iași, Arad, București, Baia Mare sau Cluj-Napoca, cu ultimele două orașe, într-un al doilea „tur de scrutin”. Euforia avea însă să se stingă după ce instituțiile responsabile cu succesul CCE trebuiau să se apuce de muncă și de finanțarea acestei munci.

Dar luna, anii de miere au trecut, iar presa locală și națională a abundat în a prezenta scandaluri în inima „paradisului” cultural Timișoara. Au fost diferende în ceea ce privește concepția, dispute pe finanțare, deranjuri cauzate de relații personale între actorii acestei povești, chiar sfori politice, astfel că ba primarul Robu, apoi Dominic Fritz au încercat să transfere unui centru de proiecte, o altă structură care să se ocupe de CCE, responsabilitățile și sarcinile cheltuirii banilor.

Bani care erau promiși mulți, dar veneau puțini, fie că era vorba de ministerul Culturii ori contributorii instituții locale timișorene și timișene. În ultimele zile am căscat ochii și lărgit urechile la șmecheria încercată de administrația județului de a muta bani de la Timișoara la diferite instituții din județ dornice de-a cheltui banul de la ministerul Culturii. Nu mai revenim la scandal, dar evenimentul se apropie, iar atmosfera este, cel puțin privită din afară, cam aiurea. Începe în final de februarie, a anunțat primarul Fritz.

Cu datele unui sondaj de opinie imaginar, cred că 81% dintre nepricepuții ăștia în ale culturii, timișoreni contribuabili, au auzit că Timișoara va fi capitală culturală europeană, ba în 2021, apoi din cauza pandemiei, în 2023. Apoi, vreo 63% dintre „respondenți” dacă-i întrebi ce va însemna CCE pentru Timișoara vor zice că evenimentul aduce artificii la inaugurare și închidere, muzică, vată pe băț, adică un fel de bâlci. Tot cam atâtora le-ar arde buza de-un concert cu Bregovici măcar, cu Florin Salam sau fără, nu mai are importanță. Dacă nu cumva vom avea surprize de genul aducerii într-un concert extraordinar a formației vocal instrumentale Metallica, cum voia „fostul” Nicolae Robu.

Nimeni din industria asta nu a ieșit să explice timișoreanului ce va însemna CCE la anul. Cunoscătorii din elita culturală a orașului, timișorenii fini, oameni din branșă vor fi încântați sau dezamăgiți în funcție de tot felul de criterii, valoarea actului cultural sau chiar bârfele despre susținătorul de proiect. Dar omul de rând cu mari-mari așteptări nu va putea sfârși anul decât printr-o cruntă dezamăgire, dacă cineva din organizare nu-i spune la ce trebuie să se aștepte.

Sibiul a atras aproape un milion de turiști, dar să zicem că Sibiul era deja o destinație preferată. Acolo mai ai ce vedea și în zonă, muntele cade pe tine și nu ești nevoit să mergi să te dai cu barca pe lacul Surduc încă neamenajat turistic, după decenii de promisiuni. Senzația este că la anul vom primi oaspeții cu ce avem, nu cu pregătiri speciale și senzaționale. Doar un exemplu: institutul de statistică prezintă Timișul (nu Timișoara) în vara lui 2020 cu o capacitate de cazare pe la 7300 locuri. Un an mai târziu, locurile de cazare chiar au scăzut cu vreo sută, dar vom zice că a fost pandemie.

Mai lângă noi, orașul sârb Novi Sad este astăzi CCE 2022. Am aruncat un ochi pe calendarul evenimentelor. Sunt vreo 20 de acțiuni în fiecare zi, dintre care 19 se derulează pe durata întregii luni sau chiar în tot anul. Spații muzeale, vernisaje, expoziții, lansări de carte, vreo corală, un recital de vioară, nimic spectaculos, va zice nepriceputul tentat să fugă seara în piețele orașului, să vadă cine cântă, apoi să prindă loc la vreo terasă din zona pietonală.

Nu toată ziua e festival de film, de teatru, un internațional de jazz, nu în fiecare zi va cânta orchestra operei din Viena sau cine mai știe de unde. Ce va vedea turistul, în lipsa unui muzeu al revoluției, un castel Huniade în circuitul turistic? Se va da cu vaporașul pe Bega, va face un circuit oferit de vreo asociație de ghizi, va căsca ochii la o scenă pe care prestează ansamblul Banatul, un călușar, ceva ciudat și câteva minute interesant pentru el, turistul, apoi va servi ceva pe o terasă… Doar nu crede cineva că vine britanicul special să asculte filarmonica din Timișoara, când de unde vine el poate asculta ce vrea mușchiul lui de meloman.

Dar tocmai de aia nu ne dăm noi frontal cu părerea, că nu suntem experți în cultură, iar în acest caz ni se poate da peste gură cu remarca: ”Dar cine ești matale să vorbești despre cultură? La sport și cultură se pricepe toată lumea”. Poate n-ar fi rău să ne zică cineva priceput cum ne vom potoli setea de cultură, altfel decât cu o bere, într-o zi caldă de vară, la anul.