Opinii

Ciolacu şi tiriplicii

Domnul Marcel Ciolacu este un personaj care transmite încredere prin toţi porii, cel puţin asta este covingerea românilor reflectată în sondajele de opinie, acolo unde liderul PSD este abonat la primele două locuri. Domnul Ciolacu este un adevărat bărbat de stat, un Gulliver printre pigmeii politici din jurul său, iar atunci când vorbeşte toată lumea opreşte orice activitate pentru a-i sorbi spusele. Domnul Ciolacu este un om serios şi cumpătat, şi asta nu de ieri, de azi, ci de când făcea pe gonaciul la vânătorile lui Omar Hayssam sau pe vâslajul la partidele de pescuit ale lui Liviu Dragnea.

Iar demnul de încredere şi seriosul bărbat de stat a vorbit. Ieri, de dimineaţă, înainte ca arşiţa verii să producă efecte, astfel că nu se pune problema ca declaraţiile să fi fost cauzate de caniculă. Şi Ciolacu a dat cu barda în colegii de alianţă din PNL, “tiriplicii” care ar fi băgat ţara în rahat. Mare noroc însă cu el, “pompierul de serviciu” care ne-a salvat pe toţi. Şi urmează să ne salveze şi mai mult, dar pentru asta trebuie umblat pe la fiscalitate, o temă sucită şi răsucită în spaţiul public de o bună perioadă de timp. Se ştie, pe scurt, PSD vrea impozit progresiv, impozitarea marilor firme, taxă de solidaritate, suprataxe pe proprietăţi etc. Adică un superb joc de glezne pentru propriul public, să se ia de la bogaţii susţinuţi de PNL ca să dea la săracii care votează PSD.

Sigur, acestea sunt măsuri de stânga, definitorii social-democraţiei, în condiţile în care – am spus-o de multe ori – PSD nu are absolut nicio legătură cu stânga modernă şi europeană. În schimb, liberalii se împotrivesc acestor măsuri, la finalul săptămânii trecute, inclusiv premierul Nicolae Ciucă vorbind apăsat împotriva lor. De altfel, a fost pentru prima dată de la numirea sa în funcţie, când Ciucă a contrazis PSD-ul. Asta după ce, în urmă cu ceva timp, vorbea binevoitor despre proiectele PSD, etichetându-le drept “optimizare fiscală”.

În acelaşi discurs de ieri, Ciolacu a mai criticat dur tot ce este în domeniul fiscal, de exemplu Codul fiscal calificându-l demn de Evul Mediu. Acum, problema la seriosul domn Ciolacu este că ministrul de resort este “competentul” PSD-ist Adrian Câciu. Care n-a livrat absolut, dar absolut nimic în acest sens, deşi disputa este în spaţiul public de câteva luni. (Mă rog, Câciu în afară de-a se împrumuta la fiecare minut la dobânzi care cresc mai rapid decât preţul benzinei, nu ştiu să fi făcut ceva pe la minister.) Adică dacă vii cu o propunere privind impozitarea progresivă, prezinţi măcar o schiţă de studiu de impact. Nu mai discut că ANAF colectează greu la cota unică, un sistem ceva mai complicat putând să colapseze instituţia, dând un imbold şi mai mare evaziunii. Sau asta se doreşte?

Dar domnul Ciolacu dă cu pumnul în masă, iar din tribună se aud “aplauze furtunoase”, aşa cum am citit pe un site apropiat PSD-ului. Despre suprataxă pe proprietăţi, să fim serioşi, primii care ar pierde ar fi chiar PSD-iştii şi susţinătorii lor financiari, ei fiind cei mai implicaţi în afaceri imobiliare. Dar Ciolacu a încercat, i-a şi mitraliat pe PNL-işti pe această temă, iar din tribună iar se aud aplauze furtunoase. Că ele sunt adresate unui cabotin cu pretenţii de om de stat, mai devreme sau mai târziu, trebuie să priceapă şi aplaudacii de serviciu. Dar Ciolacu a vorbit şi i-a pus la punct pe “tiriplici”. Iar în privinţa liberalilor nu cred că a fost departe de adevăr. Pe de altă parte, n-a fost departe nici de zicala românească despre ciob şi oala spartă…

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

O oră ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

3 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

4 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

4 ore ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

4 ore ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

4 ore ago