Universitatea de Vest Timișoara continuă seria acțiunilor culturale, desfășurate înaintea anului 2023, când orașul e Capitală Europeană a Culturii. Invitați în două zile consecutive, 22 și 23 iunie, sunt pianistul Andrei Vieru și matematicianul Sergiu Klainerman.
Miercuri, 22 iunie, începând cu ora 18:30, Andrei Vieru, unul dintre cei mai importanți pianiști ai României, ne va încânta cu un concert aparte de pian, organizat în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Joi, 23 iunie, începând cu ora 18:00, Sergiu Klainerman, un matematician de elită, va dialoga cu muzicianul Andrei Vieru în jurul unei teme cu totul aparte: „Tentațiile totalitare ale lumii în care trăim”. Discuția va fi moderată de profesorul și critical literar Mircea Mihăieș și va avea loc în amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara.
Andrei Vieru s-a născut într-o familie de muzicieni: tatăl lui a fost compozitorul Anatol Vieru, iar mama lui este muzicolog. După terminarea Conservatorului din București, a urmat cursuri cu Carlo Zecchi la Salzburg și Lev Naoumov la Moscova.
Este de asemenea unul dintre elevii străluciți ai pianistului Dan Grigore. Este prezent pe numeroase scene internaționale, în Belgia, Marea Britanie, Germania, Italia și Canada. La Timișoara va interpreta: J.S. Bach Partita n° 6 în mi minor BWV 830; J.S. Bach Fantezia cromatică și fuga BWV 903; Franz Schubert 6 momente muzicale
Sergiu Klainerman este un matematician american de origine română cunoscut pentru contribuțiile sale la studiul ecuațiilor diferențiale hiperbolice și al relativității generale. În prezent, este titularul catedrei de matematică Eugene Higgins de la Universitatea Princeton, unde a predat începând din 1987. Între anii 1980 și 1987, a fost membru al corpului profesoral al Universității New York.
“Dacă în prima seară ne vom bucura de un concert aparte, susținut de Andrei Vieru, în cea de-a doua vom participa la un dialog cu adevărat interdisciplinar, în care două minți strălucite, cu o pregătire ce aduce laolaltă domenii diverse, de la muzică la matematică, vor dialoga în jurul unei teme cât se poate de provocatoare. Îi așteptăm pe timișoreni să ne fie alături și suntem convinși că vor avea parte de o experiență realmente specială, pentru că La UVT, Cultura este Capitală!”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.
Seria de conferințe ,,La UVT, Cultura este Capitală!" face parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană, are ca finanțator principal Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…
După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…