Primăria Timişoara

Locuitori din cartielul Kuncz vor avea, anul viitor, la dispoziție un centru social – cultural supermodern/FOTO

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vizitat marți șantierul viitorului Centru Cultural și Educațional Kuncz. Iar după ce a văzut pe teren speră ca investiția să fie finalizată chiar din primăvară și nu spre sfârșitul anului viitor așa cum e programat.

Până când strada pe care e situat noul centru, dar și cele adiacente, vor intra în reabilitare, locuitorii uneia dintre cele mai „uitate” zone din Timișoara vor putea beneficia de acțiuni sociale, respectiv activități culturale i sportive.

Centrul amintit este un obiectiv asumat de Timișoara, prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Noua clădire va avea parter și două etaje,  finanţarea fiind inclusă în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban. Centrul se ridică pe str. Satu Mare, nr. 1A.

Vom avea un centru social, dar si de activități culturale și sportive. Va fi și un mic amfiteatru aici. Centrul se înscrie și în strategia noastră pentru Capitala Culturală. Mă bucur că suntem nu doar în grafic, ci și avansați cu lucrările. Acum se lucrează la structură și avem speranțe să deschidem chiar în primăvară. Centrul este rezultatul unei lungi activități a Institului Intercultural din Timișoara, iar ei lucrează de mulți ani aici în cartier pe teme de incluziune socială și, din munca lor, a reieșit că este nevoie de un astfel de centru aici„, a declarat primarul Dominic Fritz.

Scopul proiectului este combaterea marginalizării sociale, prin promovarea unei abordări de tip integrat, un centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi cultural pentru copiii din cartier. Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate.

Noul Centru va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese. Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitare temporară, spălare veselă.

Realizarea obiectivului va contribui la: creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate; dezvoltarea de acţiuni de informare în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora; asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii.

Executant: Nedex Grup SRL. Valoarea totală a proiectului este de 7.017.973,83  lei, cu TVA inclus.

Data de început a proiectului a fost 12.02.2021, iar data de finalizare este 28.04.2023.

Lucrările au fost realizate în proporție de 26%(amenajarea terenului, relocarea utilităților și terasamentelor  aferente clădirii au fost realizate în totalitate, structura de rezistență este realizată în proporție de 60%). Pe total, există un avans de 10% în progresul execuției.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

21 de minute ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

27 de minute ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

44 de minute ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

55 de minute ago

„Bolnav”! Tânăr de 28 de ani, cercetat pentru pornografie infantilă în formă agravantă și continuată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial…

O oră ago

România-arhipelag: o economie cu două viteze și o arhitectură administrativă care nu mai funcționează

De ce patru județe susțin statul, iar restul rămân dependente de transferuri fiscale România din…

5 ore ago