Locuitori din cartielul Kuncz vor avea, anul viitor, la dispoziție un centru social – cultural supermodern/FOTO

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vizitat marți șantierul viitorului Centru Cultural și Educațional Kuncz. Iar după ce a văzut pe teren speră ca investiția să fie finalizată chiar din primăvară și nu spre sfârșitul anului viitor așa cum e programat.

Până când strada pe care e situat noul centru, dar și cele adiacente, vor intra în reabilitare, locuitorii uneia dintre cele mai „uitate” zone din Timișoara vor putea beneficia de acțiuni sociale, respectiv activități culturale i sportive.

Centrul amintit este un obiectiv asumat de Timișoara, prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Noua clădire va avea parter și două etaje,  finanţarea fiind inclusă în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban. Centrul se ridică pe str. Satu Mare, nr. 1A.

„Vom avea un centru social, dar si de activități culturale și sportive. Va fi și un mic amfiteatru aici. Centrul se înscrie și în strategia noastră pentru Capitala Culturală. Mă bucur că suntem nu doar în grafic, ci și avansați cu lucrările. Acum se lucrează la structură și avem speranțe să deschidem chiar în primăvară. Centrul este rezultatul unei lungi activități a Institului Intercultural din Timișoara, iar ei lucrează de mulți ani aici în cartier pe teme de incluziune socială și, din munca lor, a reieșit că este nevoie de un astfel de centru aici„, a declarat primarul Dominic Fritz.

Scopul proiectului este combaterea marginalizării sociale, prin promovarea unei abordări de tip integrat, un centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi cultural pentru copiii din cartier. Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate.

Noul Centru va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese. Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitare temporară, spălare veselă.

Realizarea obiectivului va contribui la: creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate; dezvoltarea de acţiuni de informare în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora; asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii.

Executant: Nedex Grup SRL. Valoarea totală a proiectului este de 7.017.973,83  lei, cu TVA inclus.

Data de început a proiectului a fost 12.02.2021, iar data de finalizare este 28.04.2023.

Lucrările au fost realizate în proporție de 26%(amenajarea terenului, relocarea utilităților și terasamentelor  aferente clădirii au fost realizate în totalitate, structura de rezistență este realizată în proporție de 60%). Pe total, există un avans de 10% în progresul execuției.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.