Scăldatul i-a adus moartea unui copil de 15 ani. Miercuri, în jurul orei 14:00, polițiștii Postului de Poliție Balinț au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Balinț s-ar fi înecat un băiat.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 15 ani ar fi intrat să facă baie în râul Bega și nu a mai ieșit. La fața locului s-au deplasat de urgență şi pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj, cu o autospecială de serviciu și o barcă pneumatică.
În sprijinul lor a fost trimisă autospeciala de scafandri din cadrul Detașamentului 1 Pompieri Timișoara. De asemenea, alți 4 subofițeri din cadrul Stațiilor de pompieri Buziaș și Făget s-au deplasat la locul evenimentului.
Victima, un minor în vârstă de 15 ani, a fost scoasă din apă de către pompieri și predată echipajului S.A.J. aflat la fața locului pentru începerea manevrelor de resuscitare.
În ciuda manevrelor de resuscitare, pentru băiat nu s-a mai putut face nimic, iar medicul de la Servicul Ambulanţă a declarat decesul acestuia.
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…