Politica

Noaptea minţii! Alin Nica a cerut 24 de milioane de lei din banii pentru Timişoara – Capitală Culturală pentru obiective la Sânnicolau Mare, Ciacova sau Gătaia

Evenimentul Timişoara – Capitală Culturală Europeană se mută la Ciacova, Sânnicolau Mare, Gătaia sau alte oraşe din Timiş cu primari PNL! Nu, nu este o glumă, ci o dorinţă a lui Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, care a solicitat Guvernului peste 24 de milioane de lei pentru a face din banii destinaţi Timişoarei pentru evenimentul de anul viitor scene şi amfiteatre în oraşele din Timiş.

24.503.000 de lei. Aceasta este suma pe care Alin Nica a solicitat-o la Guvern pe OUG 42/2019 pentru plasarea de scene şi amfiteatre în municipiul Lugoj şi cele opt oraşe din Timiş: Buziaş, Ciacova, Deta, Făget, Gătaia, Jimbolia, Recaş şi Sânnicolau Mare. De menţionat că, cu excepţia Recaşului, toate loalităţile menţionate sunt conduse de primari PNL. Suma apare pe o anexă a OUG 42, actul normativ prin care se alocă bani de la guvern pentru Timişoara – Capitală Culturală Europeană.

Este adevărat, este anexa la un text mai vechi al ordonanţei, în care suma care revenea Consiliului Judeţean era de 78,4 milioane de lei. Aceasta a fost redusă în textul final la 32 de milioane de lei. Anexa rămâne însă valabilă, dar sumele vor fi mai mici, ne-a declarat o sursă guvernamentală. De altfel, primari PNL de oraşe care nu sunt din tabăra lui Nica nu au fost anunţaţi despre acordarea acestor bani. Cu toate că în documentul amintit scrie negru pe alb că proiectele sunt în „stadiu de cercetare + studii de variante de achiziţie”.

Cât despre legătura unor localităţi precum Gătaia sau Ciacova cu evenimentul Timişoara – Capitală Culturală doar faptul că e vorba de primari PNL ar putea fi răspunsul. De altfel, Alfred Simonis, liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor, a declarat pentru deBanat că va solicita modificări la ordonanţă în momentul în care aceasta va fi dezbătută în parlament, referindu-se în special la proiectele care nu sunt derulate în Timişoara. Chiar dacă ar fi ca PSD să voteze alături cu USR împotriva aliaţilor din PNL, a adăugat Simonis.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

40 de minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

53 de minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

O oră ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago