Sport

Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a primit titlul de “Ambasador al copiilor sportivi”

În semn de recunoaştere pentru promovarea şi sprijinirea sportului juvenil în comuna Ghiroda, primarul Ionuţ Stănuşoiu a primit din partea președintelui Asociației Junior SPORT, Beatrice Mercado, titlul de “Ambasador al copiilor sportivi” şi o diplomă de excelenţă.

 Tânărul edil a afirmat că se simte onorat pentru primirea acestor disticţii, afirmând însă că titlurile cele mai importante sunt ale copiilor.

“În schimb, cele mai importante titluri sunt cele de campioni naționali, europeni și chiar campioni mondiali pe care sportivii de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii le obțin. Ne mândrim cu ei și îi susținem în continuare, la fel ca până acum. Vom organiza în perioada următoare o serie de întâlniri cu sportivii clubului nostru sub formă de audiențe. Sper ca din discuțiile cu aceștia voi avea șansa să aflu mai multe aspecte despre viața lor sportivă și care sunt provocările cu care se confruntă, pentru a le înțelege mai bine nevoile”, a transmis Stănuşoiu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

5 minute ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

22 de minute ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

38 de minute ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

15 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

17 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

18 ore ago