De ce tac civilizațiile extraterestre? Ediția a doua, completată și actualizată (fragment)

Revista de literatură science-fiction Galaxia 42 vă propune o lectură interesantă din noua ediția a volumului „De ce tac civilizațiile extraterestre?”, de scriitorul reșițean doctor Dan D. Farcaș.

Carl Sagan, cunoscut astrobiolog și autor al unui foarte gustat serial de televiziune, scria în cartea sa „The Cosmic Connection” (1973): „Exista o generație de bărbați și femei, pentru care în tinerețe planetele erau puncte luminoase, neînchipuit de îndepărtate, iar Luna simbolul a ceva de neatins. Aceiași bărbați și aceleași femei, la maturitate și-au putut privi semenii pășind pe suprafața Lunii, iar la bătrânețe le va fi dat probabil să vadă oameni cutreierând suprafața acoperita de praf a planetei Marte. Exista o singura generație de oameni în istoria de zece milioane de ani a omenirii care va trăi o astfel de tranziție. Această generație se afla în viață azi”. Într-adevăr, la 4 octombrie 1957 era lansat primul „Sputnik”, la 12 aprilie 1961 Iuri Gagarin înconjura pentru prima dată Pământul într-o navă cosmică, la 21 iulie1969 Neil Armstrong punea piciorul pe Lună, pe primul sol ferm din Univers care nu aparținea Pământului.

Viitorologii Herman Kahn și Pat Gunkel de la Institutul Hudson prevăd că în anul 2040 va exista pe Lună o colonie cu 100.000 locuitori, iar în 2110 numărul oamenilor care vor trăi în Cosmos va depăși numărul celor rămași pe Pământ. Poate că sunt nițel prea optimiști[1]; oricum ar fi, asistăm în prezent la întemeierea unei noi ere, cea a populării spațiului cosmic. A ajunge pe Lună sau pe alte corpuri cerești nu e doar o ispravă științifică, sportivă, politică ori militară. Viitorul omenirii se află în Cosmos. În actualul ritm populația globului se dublează la fiecare 55 ani. Daca aceasta rata s-ar menține, în anul 2500 ar trebui să existe 130 mii de miliarde de pământeni, adică la densitatea actuala ar fi nevoie de peste treizeci de mii de planete ca Pământul. Dar chiar și cu o creștere infimă, de numai 0,5% pe an, ceea ce ar duce la dublarea omenirii abia în circa 135 ani, în anul 2500 tot ar exista 50 miliarde de pământeni. În plus, nevoile lor materiale, culturale, de confort, vor fi crescute, ceea ce înseamnă mai multe materii prime, mai multă energie. Iar acestea, pe Pământ, se găsesc din ce în ce mai greu.

Sunt aliaje (de pilda, de aluminiu și wolfram, rezistente la temperaturi extrem de înalte) care nu pot fi realizate decât în condițiile de imponderabilitate existente în vehiculele cosmice. Doar aici se pot crea monocristale de siliciu, de puritate extremă, cerute de tehnica modernă. Colagenul, utilizat ca înlocuitor temporar al pielii și al unor părți de organe, nu poate căpăta structura dorită de chirurgi decât în condițiile existente la bordul laboratoarelor cosmice. Tot acolo se pot pune la punct vaccinuri îndeplinind anumite condiții de calitate. Se apreciază că activitățile industriale din Cosmos, aflate la ora actuală doar în stadiu de laborator, ar putea ajunge în 1995 la o valoare de 80 miliarde dolari. Se proiectează de pe acum module industriale orbitale capabile să prelucreze mai multe tone de materiale pe an.

O altă direcție promițătoare este energetica spațială, construirea unor centrale electrice în spațiul extraterestru. Ideea este veche. Hermann Oberth (născut în 1894, la Sibiu)[2], unul dintre pionierii zborului cu rachete, vorbea de ele încă în anii treizeci. Pământul primește mai puțin de a miliarda parte din energia Soarelui, restul se pierde în hăul nesfârșit. Oglinzi așezate potrivit ne-ar putea recupera din aceasta energie o părticică, sub forma de lumină sau electricitate. Christian Marchal (Franța) propune ca oglinzile pentru iluminat să fie așezate pe Lună. Cu 20 km² de oglinzi am dispune practic de încă o Lună plină, cu 2000 km² s-ar putea economisi jumătate din iluminatul public, iar cu 200.000 km² s-ar putea lucra și citi în timpul nopții. Ce ar spune însă ecologii de o atare perturbare a ciclului zi-noapte?

Citește tot fragmentul online: De ce tac civilizațiile extraterestre? de Dan D. Farcaș.