Timp liber

De ce tac civilizațiile extraterestre? Ediția a doua, completată și actualizată (fragment)

Revista de literatură science-fiction Galaxia 42 vă propune o lectură interesantă din noua ediția a volumului „De ce tac civilizațiile extraterestre?”, de scriitorul reșițean doctor Dan D. Farcaș.

 

Carl Sagan, cunoscut astrobiolog și autor al unui foarte gustat serial de televiziune, scria în cartea sa „The Cosmic Connection” (1973): „Exista o generație de bărbați și femei, pentru care în tinerețe planetele erau puncte luminoase, neînchipuit de îndepărtate, iar Luna simbolul a ceva de neatins. Aceiași bărbați și aceleași femei, la maturitate și-au putut privi semenii pășind pe suprafața Lunii, iar la bătrânețe le va fi dat probabil să vadă oameni cutreierând suprafața acoperita de praf a planetei Marte. Exista o singura generație de oameni în istoria de zece milioane de ani a omenirii care va trăi o astfel de tranziție. Această generație se afla în viață azi”. Într-adevăr, la 4 octombrie 1957 era lansat primul „Sputnik”, la 12 aprilie 1961 Iuri Gagarin înconjura pentru prima dată Pământul într-o navă cosmică, la 21 iulie1969 Neil Armstrong punea piciorul pe Lună, pe primul sol ferm din Univers care nu aparținea Pământului.

Viitorologii Herman Kahn și Pat Gunkel de la Institutul Hudson prevăd că în anul 2040 va exista pe Lună o colonie cu 100.000 locuitori, iar în 2110 numărul oamenilor care vor trăi în Cosmos va depăși numărul celor rămași pe Pământ. Poate că sunt nițel prea optimiști[1]; oricum ar fi, asistăm în prezent la întemeierea unei noi ere, cea a populării spațiului cosmic. A ajunge pe Lună sau pe alte corpuri cerești nu e doar o ispravă științifică, sportivă, politică ori militară. Viitorul omenirii se află în Cosmos. În actualul ritm populația globului se dublează la fiecare 55 ani. Daca aceasta rata s-ar menține, în anul 2500 ar trebui să existe 130 mii de miliarde de pământeni, adică la densitatea actuala ar fi nevoie de peste treizeci de mii de planete ca Pământul. Dar chiar și cu o creștere infimă, de numai 0,5% pe an, ceea ce ar duce la dublarea omenirii abia în circa 135 ani, în anul 2500 tot ar exista 50 miliarde de pământeni. În plus, nevoile lor materiale, culturale, de confort, vor fi crescute, ceea ce înseamnă mai multe materii prime, mai multă energie. Iar acestea, pe Pământ, se găsesc din ce în ce mai greu.

Sunt aliaje (de pilda, de aluminiu și wolfram, rezistente la temperaturi extrem de înalte) care nu pot fi realizate decât în condițiile de imponderabilitate existente în vehiculele cosmice. Doar aici se pot crea monocristale de siliciu, de puritate extremă, cerute de tehnica modernă. Colagenul, utilizat ca înlocuitor temporar al pielii și al unor părți de organe, nu poate căpăta structura dorită de chirurgi decât în condițiile existente la bordul laboratoarelor cosmice. Tot acolo se pot pune la punct vaccinuri îndeplinind anumite condiții de calitate. Se apreciază că activitățile industriale din Cosmos, aflate la ora actuală doar în stadiu de laborator, ar putea ajunge în 1995 la o valoare de 80 miliarde dolari. Se proiectează de pe acum module industriale orbitale capabile să prelucreze mai multe tone de materiale pe an.

O altă direcție promițătoare este energetica spațială, construirea unor centrale electrice în spațiul extraterestru. Ideea este veche. Hermann Oberth (născut în 1894, la Sibiu)[2], unul dintre pionierii zborului cu rachete, vorbea de ele încă în anii treizeci. Pământul primește mai puțin de a miliarda parte din energia Soarelui, restul se pierde în hăul nesfârșit. Oglinzi așezate potrivit ne-ar putea recupera din aceasta energie o părticică, sub forma de lumină sau electricitate. Christian Marchal (Franța) propune ca oglinzile pentru iluminat să fie așezate pe Lună. Cu 20 km2 de oglinzi am dispune practic de încă o Lună plină, cu 2000 km2 s-ar putea economisi jumătate din iluminatul public, iar cu 200.000 km2 s-ar putea lucra și citi în timpul nopții. Ce ar spune însă ecologii de o atare perturbare a ciclului zi-noapte?

 

Citește tot fragmentul online: De ce tac civilizațiile extraterestre? de Dan D. Farcaș.

Share
Published by
Daniel Timariu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

13 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

15 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago