Opinii

Fan club Chesnoiu. Azi în DNA Timișoara, mâine-n toată țara!

Diferența dintre cei mai mulți șefi de instituții bugetare din România și fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu este cu siguranță una de nume, înălțime, greutate, freză, culoare a părului și partidul la care sunt branșați toți pentru primirea și oferire de diverse servicii. În rest, schema e de când lumea, iar dacă ne limităm la viețile noastre, păi este evident că pe vremea lui Ceaușescu, a lui Iliescu, Constantinescu sau Băsescu la fel a fost. Mai mult sau mai puțin. Poate că i-a trecut prin cap cuiva să reformeze sistemul, așa, la o beție ideologică, dar repede ar fi fost adus pe linia de plutire.

Se întreba cineva cum să treci România printr-o criză, un război, o pandemie cu cei mai „dobitoci” și „proști” funcționari ce-i poate avea. Ne-am duce la un medic angajat ca pilele lui Daea să ne opereze? Calificativele vin dintr-o stenogramă a fostului ministru cu un denunțător, dar cu ușurință ni le-am putea asuma oricare dintre noi vorbind despre meritocrații ăstora. Așa se întâmplă, mașina de partid n-ar mai funcționa la fel dacă meritocrația ar fi parte a reformei din România. Nu, pentru că un șef de partid ca Ciolacu Marcel nu are ce oferi celor de sub el altceva decât favoruri. Nu este o somitate, un idol pentru altcineva decât pentru niște bombardieri de discotecă, prin urmare cum ar controla astfel de oameni precum Ciolacu structurile de sub ei dacă nu așa?

A fost surprins cineva de peripeția lui Chesnoiu? Cu aparent ministrul Daea venit de la partid să îi solicite pentru cineva o funcție de consilier principal, bine plătită, dar pentru care leafă nu trebuie să faci mai mult decât poate duce mintea unui „prost” sau a unui „dobitoc”? Sunt convins că 99% din populația acestei țări știe că așa se fac angajările la stat, prin urmare, surprinderea vine din faptul că acest Chesnoiu a fost prins de procurori și că autoritățile judiciare consideră angajarea pe pile un păcat penal. De când asta în România?, s-ar putea întreba un liberal, un pesedist, un udemerist și, unii zic că ar putea să se întrebe chiar și unii useriști.

De AUR nu am zis nimic, căci acolo probabilitatea să angajezi oameni din „gama” lui Chesnoiu e mare și izvorâtă în mod natural. Atunci unde e noutatea, unde e șocantul situației, unde e vinovăția? Cine e vinovat? Chesnoiu, că a acceptat misiunea de la partid? Daea, că așa știa de juma de veac că funcționează România sau cel ce l-a adus pe Daea în politică? Dar de ce nu cel care l-a adus pe cel care l-a adus pe Daea și așa vom dilua vinovăția până ne întrebăm cine mai schimbă și cu ce șanse de reușită această țară.

Cu toată această promiscuitate aș îndrăzni să văd și o mică luminiță. Cu siguranță nu e de la capătul tunelului, căci tunelul pare înfundat, dar e o luminiță și trebuie să ne bucurăm de ea. Vă imaginați că acest Chesnoiu a primit cu scârbă această solicitare de a „planta” pe funcție o rapandulă de la partid? Când a zis că ălora de trebuie să le dai subiectul în mod fraudulos sunt „dobitoci” și „proști” eu zic că pe jumătate a ieșit din partid, iar pentru asta primește o bilă gri spre albă. Măcar atâta. Vă imaginați că Daea și-ar fi dat seama că pila lui e „dobitoc” sau „prost”? De unde atâta intuiție?

 

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

7 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

7 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

7 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

8 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

8 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

9 ore ago