Categories: Primăria Timişoara

Lucrările de înlocuire a rețelelor de termoficare scapă Timișoara de pierderi de dimensiunea a 40 de bazine olimpice de apă/FOTO

Lucrările de înlocuire a rețelelor de alimentare cu energie termică primară și secundară din Timișoara au ajuns la 70% din totalul proiectului, unele tronsoane fiind finalizate, iar altele în curs de execuți. În cadrul lucrărilor de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, aflat în proprietatea Primăriei Timișoara, se vor reabilita 9.067 metri de rețele termice primare și 20.095 m rețele termice secundare.

Lucrările din proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană – etapa a II-a” au început efectiv în primăvara anului trecut.

„40 de bazine olimpice de apă aproape fiartă – acestea sunt pierderile pe care le eliminăm prin retehnologizarea a 29 de kilometri de rețea. Am înlocuit peste 20 de kilometri deja. Lucrările avansează susținut, chiar și cu întârzierile la furnizarea de materiale. Cea mai mare parte a conductelor trebuia să vină din Ucraina. Mai avem un proiect la care lucrăm momentan pentru a schimba încă 3 kilometri în zona centrală și în Lipovei. Toate aceste investiții susținute din fonduri europene le facem pentru a eficientiza sistemul centralizat de termoficare, un sistem care poate și trebuie să devină o alternativă reală și fiabilă la sistemul individual de termoficare, în contextul prețurilor din ce în ce mai mari la combustibili. Ne cerem scuze pentru deranjul cauzat”, a anunțat viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău.

Obiectivul specific al proiectului constă în reabilitarea unor tronsoane de reţea primară şi parţial a reţelelor secundare de distribuţie a energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum, aferente a 25 puncte termice, în vederea creşterii eficienţei energetice a sistemului, reducerii emisiilor de poluanţi şi  îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei.

Zonele de lucrări de reabilitare a traseului de rețea termică primară: Magistrala 2 x Dn 1000 (străzile Cercului, Miloia, Mureș, Traian Vuia până la intersecția cu str. Mareșal Averescu); Magistrala 2 x Dn 600, str. Traian Vuia (tronsonul cuprins între str. Mareșal Averescu și bd. L. Rebreanu); zona Universității (bd. Vasile Pârvan, str. Traian Lalescu, incinta Fac. Mecanică până la bd. M. Viteazul, str. Sf. Rozalia, str. Filaret Barbu până la intersecția cu str. V. Madgearu); zona Bucovina (străzile Bucovina, Liege, Dej ); zona Baba Dochia (Piața Romanilor, str. Ștefan cel Mare, Piața Aurel Vlaicu, str. Mitropolit A.Sterca-Șuluțiu și str. Soarelui); zona Olimpia – Aleea F.C Ripensia.

Lucrări de reabilitare a traseului de rețea termică secundară se efectuează în zonele aferente punctelor termice: PT 82, PT69, PT88, PT63, PT10A, PT10B, PT86, PT89, PT52, PT84, PT98, PT40, PT41, PT37, PT36, PT75, PT22, PT45A, PT Păltiniș, PT21, PT 6, PT7C, PT72, PT45 si PT35.

Lucrările de retehnologizare constau în: lucrări termomecanice de înlocuire a conductelor (tur-retur) amplasate subteran în canale termice cu conducte în sistem legat preizolat; înlocuirea vanelor de secționare și de racord de pe traseul magistralelor de termoficare; realizarea unui sistem de monitorizare a stării izolației conductelor; lucrări de construcții (cămine, puncte fixe etc.), realizarea unui sistem de monitorizare a stării izolației conductelor; echilibrarea rețelelor termice de încălzire; construire cămine de secționare pe rețele secundare, astfel încât în caz de avarii să nu fie afectate toate blocurile alimentate pe aceeași ramură ce pleacă din punctul termic, construire cămine de branșament; înlocuirea armăturilor de secționare, racorduri, montare goliri și racordare radier cămine de vane existente sau nou construite la canalizarea orașului; refacere a zonelor afectate de lucrări.

Valoarea totală a proiectului este de 160.280.811,28 lei, inclusiv TVA, termenul limită de finalizare fiind 31.12.2023. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

21 de secunde ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

41 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

43 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

53 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago