Consiliul Județean Timiș face primii pași pentru realizarea pistei de biciclete care va lega Timișoara de localitățile Dumbrăvița și Giarmata. Deocamdată proiectul e departe de realizare, se caută doar firmă care să facă studiu de fezabilitate și proiectul tehnic.
Administrația județeană continuă demersurile pentru a pune în practică propunerea venită din partea cetățenilor, prin bugetul participativ de anul trecut, de amenajare a unei piste de biciclete care va urma un traseu la liziera Pădurii Verzi, care să facă legătura, pe o rută separată față de DJ 691, între Timișoara, Dumbrăvița și Giarmata, inclusiv zona industrială.
Astfel, a fost demarată licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, procedurile fiind în prezent în etapa de evaluare a ofertelor.
Valoarea estimată a contractului este de 50.000 lei, fără TVA.
Pista va avea puțin peste 3 kilometri lungime, 3 metri lățime, câte 1 metru pe fiecare sens de circulație, cu zonă mediană de separare și acostamente.
7.500 de oameni, locuitori ai Dumbrăviței, dar și ai Timișoarei și localității Giarmata vor putea folosi această pistă de biciclete.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…