Sfântul Ilie Tesviteanul, făcătorul de minuni şi stăpânul ploilor

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, a cărui ridicare la cer este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 20 iulie, de este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.

Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Sf. Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Pentru că regele și cu poporul său au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate. Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Fiindcă dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. Sânt-Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina. În dimineața de 20 iulie se culegeau plante de leac, în special busuioc, care erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culegeau și plantele întrebuințate la vrăji și farmece. Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat și astăzi.

De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morții se veselesc. La sate, se recolta mierea, operațiune efectuată numai de bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare și ajutați de un copil. Femeile n-aveau voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. În vechime, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până azi.

Aproape 130 de mii de români își sărbătoresc onomastica în 20 iulie, cei mai mulţi fiind bărbaţi. Majoritatea barbaţilor care îşi sărbătoresc numele se numesc Ilie, iar la femei cel mai des nume este Ilinca.