Un bărbat, în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism pe strada Ioan Slavici din orașul Jimbolia, iar la intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu a intrat în coliziune cu o ambulanță, condusă de un bărbat de 51 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 51 de ani și a unei femei, de 45 de ani, asistentă pe ambulanță.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ambulanța era în misune, dar nu avea semnalele luminoase și acustice în misiune, deoarece nu avea pacient.
Poză: arhivă
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…