Sport

Bătaia de joc continuă! Chiar nu vă e rușine? Poli pierde și cu Progresul Spartac

Retrogradată sportiv, dar reprimită în Liga 2, SSU Politehnica Timișoara demonstrează în acest început de campionat că nu își merită locul în Liga 2. Mai mult, arată că nici nu are multe lucruri în comun cu fotbalul. De la conducere, până la ultima rezervă. Sâmbătă, la ora matineului, jucătorii (că fotbaliști e un termen frumos), majoritatea purtând ilegal tricoul alb-violet au dat o nouă mostră de neputință!

Cuvintele sunt de prisos când aduci un „super antrenor”, care îți transferă 15 jucători, printre care și propriul fiu, deși ai o Academie care teoretic și practic e pe locul 8 în țară!!

Poli a întâlnit Progresul Spartac într-un meci deschis oricărui rezultat, și asta pentru că ambele echipe sunt modeste. Pentru conformitate, notăm că bucureștenii s-au impus cu 1-0, printr-un gol marcat în minutul 41 de Stefan Visic! Atât despre meci, că mai mult nu a fost! Ce rămâne este faptul că Poli nu se ridică nici măcar la 1% din ce ar trebui să fie! Joc chinuit, jucători slabi, nicio perspectivă, deși față de anii trecuți sunt și bani și buget!

Mulți dintre suporteri își pun întrebarea dacă nu era mai bine continuarea în Liga 3 cu jucători din propria pepinieră…

Foto: Progresul Spartac…

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: poli

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

11 ore ago