Primăria Timişoara

Fără autobuze electrice livrate, dar cu bani în plus. Primăria Timișoara dă mai mulți bani pentru contractul cu Ministerul Dezvoltării titular

Societatea turcă ce va livra la Timișoara autobuzele electrice contractate de Ministerul Dezvoltării va beneficia de mai mulți bani de la bugetul local al orașului. După ce s-a dovedit neserioasă și nu a onorat comanda la timp, de fapt deloc (încă), acum vor primi și fonduri suplimentate pentru că e război în Ucraina și a fost Covid.

Consilierii locali au aprobat majorarea sumelor alocate proiectului prin care la Timișoara ar urma să ajungă 44 de autobuze electrice realizate de turcii de Karsan. Deși livrarea trebuia să aibă loc în primăvara acestui an, deocamdată niciun asemenea autobus nu a ajuns pe străzile din Timișoara. Dar, acum toate nenorocirile geo-globale din ultima perioadă vor umple și mai mult buzunarele firmei turcești neserioase.

Contractul nu a fost acordat de municipalitatea timișoreană, ci de Ministerul Dezvoltării, ca parte a unui contract mai mare la nivel național, primăria fiind coplătitor în cadrul proiectului. În total, la Timișoara ar urma să ajungă 44 de autobuze electrice, cu lungimea de 18 metri, la pachet cu 15 stații de încărcare rapidă și 44 de încărcare lentă a acestora. Valoarea inițială a contractului era de 162 de milioane de lei.

Marți, consilierii locali au aprobat să ofere în plus până la 26 de milioane de lei pentru turcii care nu au trimis încă niciun autobuz din contract. oate fi utilizată numai pentru plata diferenţelor de preţ aferente ajustării preţului Contractului de furnizare și numai pentru plata diferenţelor de preţ aferente ajustării preţului

”Se aprobă rezerva de implementare pentru reechilibrarea contractului nr. SC2021-23747/24.08.2021, în cuantum de 26.137.821,36 lei, fără TVA, reprezentând un procent de 19,16% din valoarea restului de executat a contractului, la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 64/2022 (…) Pe parcursul derulării contractelor, rezerva de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ se poate suplimenta cu procente de până la 10% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, la data solicitării, prin încheierea unui act adiţional la contract. Suplimentarea rezervei de implementare poate avea loc numai dacă au fost efectuate plăţi de minimum 75% din valoarea rezervei. Suplimentarea rezervei de implementare nu poate conduce la depăşirea pragurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.”, se spune în hotărârea adoptată.

De ce sunt mai scump autobuzele nelivrate? Pentru că e război în Ucraina și a fost coronavirus, și e mai scump gazul și la ”mărfuri la nivel global”.

”Razboiul din Ucraina a dus la creșteri majore ale prețurilor mărfurilor la nivel global, afectând inclusiv prețul materiilor prime precum: petrol, gaze naturale, consumul cu energia electrică și termică iar situația economică internațională determinată de lipsa componentelor electronice și electrice în și post SARS-CoV-2, a afectat puternic piața construcțiilor de mașini din întreaga lume (…) În aceste condiții activitatea KARSAN OTOMOTIV SANAYII VE TICARET A.Ş este afectată deoarece prețurile sunt în continuă creștere, respectiv costurile cu energia electrică, termică și combustibil, precum și a produselor importate din Turcia, aspecte care în mod evident afectează activitatea societății și posibila îndeplinire a contractului”, se arată în justificarea aferentă proiectului.

De la Primăria Timișoara aflăm că primele autobuze electrice ar urma să vină în orașul de pe Bega undeva în toamnă. Alte două termene limită din acest an au fost deja ratate de firma turcească.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

2 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

21 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

21 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

22 de ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

22 de ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

22 de ore ago