Primăria Timişoara

Primăria Timișoara așteaptă decizii definitive în instanță pentru a da afară din locații două dintre cele mai cunoscute ștranduri din oraș

Municipalitatea timișoreană e nevoită să aștepte o sentință finală în procesele pe care le are cu două celebre ștranduri din oraș. Deși are deja sentințe favorabile, iar conform acestora cele două unități folosesc ilegal spațiile municipalității, dar acestea nu pot fi puse în executare pentru că nu sunt definitive, iar firmele care le ocupă nu vor să cedeze.

E cald, oamenii vor să se răcorească, să înoate, așa că merg și la Heaven și la Termal. Ei nu știu că firmele care le dețin sunt certate cu primăria, iar aceasta le-a cerut să părăsească ștrandurile ocupate pentru că nu ar mai avea contract de închiriere a spațiului. Lucrurile sunt tărăgănate, sezonul e în curs, deci…

Pentru a se putea impune, municipalitatea a cerut debranșarea de la rețelele de apă și curent electric, pentru că cele două firme ar avea contracte semnate pe locații unde nu au vreun drept să ”existe” spun cei de la primărie, răspunsul așteptat nu a fost unul pozitiv. Sunt buni platnici, nu avem ce face, spun cei doi furnizori.

„Vă rugăm să procedați la debranșarea curentului electric al bazei sportive și de agrement SC Elaine SRL (ștrandul Heaven), situată în Timișoara, Aleea Ripensia nr. 40, și a SC GPG Company SRL (ștrandul Termal), situată în Timișoara, bd. Vasile Pârvan nr. 9, ambele entități juridice ocupând în prezent fără titlu legal, locațiile menționate (…) Menționăm faptul că titlul legal, respectiv contractele de închiriere ale acestor entități juridice au expirat prin ajungere la termen. Primăria Municipiului Timișoara nu este de acord cu prelungirea contractelor de închiriere, iar chiriașii refuză să predea locațiile ocupate fără titlu legal (…) considerăm necesară măsura debranșării locațiilor de la energie electrică în scopul evitării acumulării de către chiriași a unor sume restante”, se spunea în cererile lansate de primărie.

Nu a fost un răspuns pozitiv și s-a revenit cu o nouă asemenea solicitare.

„În momentul în care am ieșit din pandemie, în 8 sau 9 iunie, am revenit cu o nouă adresă. Am depus-o și la Curtea de Conturi, am solicitat din nou debranșarea, atât de la Aquatim, cât și de la Enel. De la Aquatim am primit răspunsul că este un client bun plătitor, și Termalul, și Heaven, și că nu îi vor debranșa (…) Răspunsul Enel a fost că îi vor notifica și le vor da preaviz. Nu știu ce s-a mai întâmplat, dacă îi vor debranșa sau nu”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei.

Toată problema a apărut după ce în instanță nu s-a cerut decât rezilierea contractelor de închiriere nu și a celor de utilități.

„Părerea mea este că ar fi trebuit cerută și anularea contractelor subsecvente. Contractul de utilități nu putea să fie mai lung decât contractul de închiriere. Ei au rămas cu contractul de utilități și contractul de închiriere între ei și primărie este anulat”, a mai spus Tabără.

De curând, municipalitatea anunța triumfal, că a obținut ”o victorie de etapă” în instanță plata din partea celor de la Heaven către primărie a unei sume de 250.000 de lei, reprezentând bani câștigați în perioada în care teoretic clubul avea activitatea suspendată în urma unor decizii emise de Poliția Locală. Evident că acei bani nu au ajuns în conturile municipalității, iar până la finalul campionatului mai sunt multe etape.

În ceea ce privește Termal, Tabără spune că societatea care operează ștrandul ar avea datorii de 9 milioane de lei către municipalitate.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

18 ore ago