Social

Ziua Independenței Ucrainei se sărbătorește, pe 24 august, la Timișoara în comunitate

Pe 24 august, Ucraina sărbătorește 31 de ani de independență, această dată marcând totodată jumătate de an de apărare împotriva agresiunii ruse. Pentru a consemna această perioadă de prietenie, sprijin și luptă comună pentru pace, organizații și structuri din Timișoara își unesc forțele în a pregăti un eveniment comunitar și de solidaritate pentru ucrainenii care sărbătoresc Ziua Independenței departe de casă.

Manifestările încep la ora 17:00 cu inaugurarea picturii murale „Stand With Ukraine”, având tema prieteniei româno-ucrainene în contextul situației de urgență provocată de război.

Murala este realizată de artistul local Andrei Drăgan (cunoscut sub numele de Lux) pe un perete al Căminului 15 al Universității de Vest din Timișoara. La inaugurare sunt așteptați reprezentanți ai presei locale și ai organizațiilor care ajută ucrainenii din Timișoara, precum și primarul Dominic Fritz.

„Prin intermediul picturii murale dorim imortalizarea acestei perioade de colaborare fără precedent a românilor și ucrainenilor pentru a susține și a lupta pentru pace în lumea democratică. Povestea prieteniei româno-ucrainene va fi prezentată sub forma unei benzi desenate moderne, pictată în culorile steagurilor României și Ucrainei”, a afirmat Jane Rozbitskaya, coordonator proiect, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș

Evenimentele continuă la ora 18:00 cu un picnic intercultural în Parcul Regina Maria, alături de comunitatea ucrainenilor din Timișoara și organizațiile partenere. Organizatorii asigură mâncare, muzică, jocuri pentru cei mici, competiții sportive și ateliere.

„Aducem împreună comunitatea locală și pe cea a refugiaților din Ucraina pentru a ne cunoaște, a mânca împreună și a sărbători lucrurile care ne unesc. Ultimul picnic pe care l-am organizat împreună a adus peste 300 de refugiați din Ucraina în Parcul Carmen Sylva din Bălcescu. A fost un timp minunat alături de timișoreni, atmosferă pe care dorim să o recreăm și pe 24 august”, spune şi Flavius Ilioni Loga, președinte Asociația LOGS.

Seara se va încheia în Piața Victoriei cu un concert jazz la ora 20:00, urmat de un spectacol de video mapping pe fațada Operei, de la ora 21:00.

“Intitulat «Sensitive Content» și creat de Les Ateliers Nomad, spectacolul este un tribut adus artistei Maria Prymachenko (1909-1997), cea mai importantă figură în domeniul artei naïve din Ucraina. Înaintea spectacolului de video mapping va avea loc un concert susținut de trupa timișoreană JazzyBIT și de Vanessa Serbul, o tânără artistă din Ucraina”, a transmis Alexandra Palconi, președinte Asociația Prin Banat

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

3 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

4 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

5 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

6 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

6 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

7 ore ago