A furat de la colegul de apartament. Poliţiştii au avut o misiune uşoară

La data de 11 septembrie, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timișoara au reținut un bărbat de 52 de ani bănuit de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

În fapt, la data de 11.09.2022, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de un tânăr, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 06:00-10:00, persoane necunoscute i-ar fi sustras două telefoane mobile din apartamentul în care locuiește, situat pe strada Gheorghe Lazăr, din municipiul Timișoara.

De asemenea, tânărul le-a declarat polițiștilor că în apartament mai locuiește un bărbat, de 52 de ani, coleg de serviciu cu acesta.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timișoara au identificat pe strada George Pop de Băsești din Timișoara, bărbatul în vârstă de 52 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, asupra lui fiind găsit unul dintre telefoanele mobile sustrase din apartament.

Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri.

Bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării prejudiciului în totalitate.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

18 ore ago