Flăcări și coloana de fum vizibilă de la depărtare! Arde un depozit de mobilă în apropiere de Timișoara. Incendiul se manifestă pe o suprafață de 900 metri pătrați la acoperiș si in interiorul halei. Nu sunt victime.
S-a dat alarma în județ după ce un apel la 112 anunța un incendiu de proporții la Giarmata! Flăcările au cuprins un depozit de mobilă, iar la fața locului au ajuns 29 de pompiere cu șase autospeciale și un echipaj SMURD! „La ora 20:11 am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o fabrică de depozitare a materialelor de producție mobilier.
Au fost alertate Detașamentul 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la fața locului 29 pompieri cu 6 autospeciale de stingere, 1 cisternă, 1 autoscară mecanică și un echipaj SMURD.
În sprijinul lor, intervin pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pișchia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgența Giarmata.
După efectuarea recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 900 mp, la acoperiș și în interiorul halei.
Nu sunt victime.
Misiunea este în dinamică”, anunță ISU Timis.
Update: Incendiul este lichidat. Echipajele de pompieri intervin pentru înlăturarea efectelor negative.
UPDATE: Cauza probabilă a producerii incendiului la hala de depozitare din Giarmata este scurtcircuitul electrict produs de un 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑑𝑢𝑟𝑎̆ 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡 𝑠𝑢𝑏 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…