Liceul Tehnologic Regele Ferdinand I din Timișoara a fost dotat cu echipamente și mobilier școlar în valoare de 15.000 de euro pentru dezvoltarea sistemului de învățământ profesional dual. Continental este inițiator și participant la reintroducerea sistemului dual de școală profesională la nivel național și la Colegiul Energetic “Regele Ferdinand I” din Timișoara încă din 2012, de la reînființarea claselor cu acest profil.
Echipamentele donate de fabrica de anvelope din Timișoara vor dota noul laborator de mecanică hidraulică și electropneumatică. Acestea au fost achiziționate de companie și oferite școlii pentru pregătirea elevilor din ciclul profesional.
„Proiectul Școala Duală Banat este important pentru Continental Anvelope Timișoara. El arată angajamentul nostru de a susține proiecte școlare și de a educa elevii pentru o carieră mai bună în viitor. Acesta reprezintă continuarea unui parteneriat de 10 ani pe care îl avem cu Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I prin care 67 de elevi au făcut deja practică în fabrica noastră și au avut parte de experiențe tangibile cu ajutorul colegilor noștri experimentați. În acest an vom continua cu încă 19 elevi în practică în fabrica noastră și, desigur, cu donarea de echipamente importante pentru educația lor”, a spus Matthieu Turlure, directorul fabricii de anvelope din Timișoara.
Odată cu începerea noului an școlar 2022-2023, sediul automotive al Continental din Timișoara a donat peste 100 de piese de mobilier reprezentând birouri, dulapuri și mese.
“În Timișoara, împreună cu reprezentanții unităților de învățământ din sistemul preuniversitar am reușit să dezvoltăm parteneriate strategice și programe moderne prin care comunitățile în care ne desfășurăm activitatea au de câștigat. Pe lângă noile programe în facultăți, croite nevoilor industriei, care au generat sute de locuri de muncă, implicarea în dezvoltarea unei mobilități sustenabile și implicarea companiei în inițierea și derularea cu succes a Școlii Profesionale Duale suntem alături și de elevii din învățământul preuniversitar, încercând să optimizăm spațiul în care își desfășoară orele. Și aici mă refer la sponsorizarea cu echipamente pentru laboratoarele școlilor, la donarea de mobilier, precum și la alte campanii care au drept scop dezvoltarea profesională a acestor tineri. Solidaritatea este una dintre valorile de bază ale companiei Continental, iar sprijinirea și implicarea în tot ceea ce înseamnă educație reprezintă fundația pe care noi, toți, ne construim viitorul ”, conform lui Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
În acest an școlar, aproximativ 200 de elevi își desfășoară cursurile în cadrul sistemului profesional al Liceului Tehnologic Regele Ferdinand I.
“Colaborarea pe care o avem cu Continental ne ajută să continuăm să construim un proiect durabil, respectabil și cu un impact mare în comunitate: Școala Duală Banat. Acești elevi-meseriași ajung să își pună amprenta asupra companiilor în care lucrează, aduc valoare prin entuziasmul și dorința lor de a crea ceva calitativ, precum și prin intermediul abilităților dobândite de la mentorii care îi au în grijă trei ani și de la care învață concret care sunt nevoile pieței muncii”, a spus Luminița Filip, directorul unității de învățământ.
Continental se implică activ de 10 ani în dezvoltarea sistemului de învățământ dual, după model german, nu doar în Timișoara, ci și la nivel național. Compania a sprijinit în același fel Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu“, din Carei, s-a implicat în dezvoltarea Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov și susține învățământul profesional dual și în Sibiu, prin colaborarea cu Liceul Tehnologic „Independența” și Colegiul Tehnic Energetic.
Sute de elevi au urmat stagiile de pregătire și au fost angajați în locații unde compania își desfășoară activitatea. Investițiile în această formă de învățământ sunt de sute de mii de euro în cei 10 ani, fonduri care vizează dotarea de laboratoare, susținerea transportului, a meselor și a burselor elevilor, precum și promovarea școlii profesionale duale după model german.
O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…
În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…