Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit vineri la Timișoara. Ela vizitat unele unități medicale, iar după-masă era așteptat să poarte discuții, la Direcția de Sănătate Publică, despre finanțarea Institutului de Oncologie Timișoara prin PNRR.
Într-o vizită aproape conspirativă – aceasta nu a fost anunțată oficial nici de către Prefectura Timiș, nici de către unitățile medicale sau DSP, doar biroul de presă de la Ministerul Sănătății a transmis spre cei din lista de contracte proprie – Alexandru Rafila a fost dus dimineața la Institutul de Cardiologie Timișoara, pentru ca ulterior să ajungă la Spitalul Județean Timișoara pentru a asista la o demonstrație medicală și la inaugurarea unui sistem digital la secția ATI. Direcția de Sănătate Publică Timiș a fost ultimul punct pe ordinea de zi a vizitei, el era așteptat aici pentru a discuta pe tema Institutului de Oncologie care ar urma să se construiască la Timișoara.
După vizita de la Județean Rafila a vorbit despre necesitatea unui asemenea sistem de digitalizare a activității la secția ATI.
”Am venit aici să văd noul sistem informatic integrat, care deservește secțiile și compartimentele de la Terapie Intensivă. Digitalizarea Secțiilor ATI este un pas important pentru acordarea de servicii medicale care cresc accesul la pacienții aflați în stare critică, care cresc accesul pacienților la serviciile de terapie intensivă. Este un model de bună practică și poate fi extins. Ministerul Sănătății are două surse de finanțare prin PNRR prin programul de digitalizare și un proiecte mai vechi care va fi în curând relansat care sa permită digitalizarea cât mai multor secții ATI din România”, a declarat Rafila.
Desigur, cel mai importat subiect pentru sănătatea Timișoarei se referă la Institutul de Oncologie. Aici sunt… probleme, orașul nu e deloc sigur că va putea primi finanțarea necesară pentru a ridica institutul. Până și Comisia Europeană trebuie să aprobe investiția.
”Noi avem un PNRR, el alocă o anumită sumă de bani din care trebuie să facem cel puțin 25 de astfel de centre. Suma totală este 1,7 miliarde. Avem o listă pe care am găsit-o la Ministerul Sănătății și trebuie să alegem, pe baza unor criterii obiective, care vor fi agreate cu Comisia Europeană, trebuie să alegem 25 din lista de 49. M-aș bucura că Timișoara să aibă un proiect care să poată să fie evaluat, după care, având în vedere că discuți prioritare de un interes cel puțin regional, cred că există toate elementele că acest lucru să se întâmple. Orizontul de finalizare a acestor investiții din PNRR este 2026, mai puțin de 4 ani, e un timp destul de strâns, și o să vedem dacă, după ce finalizăm această listă, încercăm să găsim o soluție încât să nu fie prea lung, în mod excesiv procedurile de atribuire a contractelor de proiectare și de execuție, tocmai pentru că termenul este scurt și interesul este comun să reușim să și terminam aceste obiective”, a declarat Rafila la Timișoara.
El a afirmat că, în urma discuţiilor cu cei din DSP Timiş să se contureze o soluţie.
“Încă nu m-am întâlnit cu cei de la Direcția de Sănătate Publică, dar ziua continuă și până mă voi întoarce deseară la București o să avem astfel de modul în care Direcția de Sănătate Publică poate, vrea, e competentă să desfășoare un studiu de fezabilitate care să facă Timișoara eligibilă ca și destinație posibilă pentru un institute regionale de oncologie. Îmi doresc foarte mult acest lucru. Este clar că pe lângă cele 3 institute existente deja, al 4-lea, cel de la Timișoara, este necesar și sper că aceia care lucrează la actualizarea fostului studiu de fezabilitate, care a expirat în urma cu 2 ani, să reușească să rezolve acest studiu și să țină cont de realități și să depună un studiu de fezabilitate care să intre pe lista proiectelor spitalicești care intră în procedura de evaluare, mai ales că discutăm de o patologie prioritară, impactul cancerului la nivel global este extrem de mare”, a continuat ministrul.
“Niciun proiect care nu are Studiu de Fezailitate nu este eligibil, pentru că nu ai ce să alegi, din moment ce nu exista un astfel de studiu. E important că a existat un astfel de studiu, el a expirat în 2019, avea o valoare de circa 130 de milioane de lei, și chiar pe o creștere de 40% a costurilor, generată de modificările de natură economică la care asistăm, cred că ar menține eligibilitatea unui astfel de proiect. Dar proiectul trebuie să fie gândit, dimensionat, în funcție de nevoi, și să fie realist din punct de vedere al costurilor, așa cum sunt ele în momentul de față”, a mai anunțat Rafila.
Aquatim anunţă existenţa unei situații critice apărute în timpul punerii în funcțiune a noii conducte…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…