Social

Un motociclist a ajuns în spital după ce a fost lovit de o maşină ajungând pe contrasens, proiectat într-un alt autoturism

Accident grav. Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe strada Avram Iancu din municipiul Lugoj, iar la intersecția cu strada 20 decembrie 1989 a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, în vârstă de 25 de ani.

In urma impactului motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, care circula pe sensul opus de mers.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului motocicletei.

Atât conducătorii auto cât și conducătorul motocicletei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului.

Foto: arhivă

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

29 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

18 ore ago