Social

Beat bine, a intrat cu maşina în gardul vecinilor

Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a condus un autoturism pe DE 151 (drum de exploatare agricol), dinspre Pădurea Lunca Mureșului înspre centrul localității Cenad, iar după de a traversat digul de protecție al localității a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard împrejmuitor.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei, în vârstă de 61 de ani, pasageră în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

5 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago