Prefectura Timiş

Prefectul de Timiș anunță noi schimbări în derularea examenelor pentru obținerea permisului de circulație

Una dintre marile lupte administrative, demarate în mandatul prefectului Mihai Ritivoiu, suferă noi schimbări. Vorbim despre procedura de desfășurare a examenului auto, mai precis proba practică.

Ritivoiu nu e mulțumit de reducerea timpului în care are loc rezolvarea cererii așa că a conceput noi măsuri pentru rezolvarea problemei.
În luna februarie, după investirea în funcția de prefect, Timişul era pe penultimul loc în țară ca timp de aşteptare pentru proba practică a examenului auto. Am redus la jumătate timpul, de la 107 la 56 de zile. Tot nu e bine, dar e un progres”, a anunțat Prefectul de Timiș.
El mai anunțat angajarea de personal și, în premieră, plecarea pe traseul de oraș din două locații diferite și de la două ore diferite.
În plus, vom angaja în perioada următoare încă 10 agenți de poliție suplimentari, moment în care lucrurile se vor desfăşura cum ne dorim cu toții. Mai mult, pentru a reduce disconfortul celor examinați, din decembrie vom avea două locuri în oraş de unde se va pleca în proba practică. Iar ca să nu mai aştepte toată ziua până sunt examinați, tot din decembrie vom împărți programul zilnic în două intervale de timp, de la 08:30 şi 11:30”, a mai spus prefectul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago