Social

Suspiciune de pestă porcină africană la o fermă Smithfield de la Parţa

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş au suspiciuni privind existenţa unui focar de pestă porcină la o fermă Smithfield din Parţa. Aici sunt 39.000 de suine. A fost notificată Prefectura Timiş, fiind totodată trimise probe, în această dimineaţă, la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București.

Dacă pesta se va confirma, mâine va avea loc o întâlnire  a Comitetului Local de Combatere a Bolilor în care se vor lua unele măsuri printre care stabilirea unor zone de protecţie.

Update. Prefectul Ritivoiu confirmă suspiciunea de pestă porcină.

“Chiar am terminat o şedință cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare, ai Apelor Române, ai Primăriei Parța şi ai reprezentanților unei ferme de suine. Din păcate, avem o suspiciune extrem de serioasă de pestă porcină africană în Parța. Analizele Direcției Sanitar-Veterinare au confirmat-o. În aceast moment, au fost trimise probe la Bucureşti, pentru reconfirmare. Dacă rezultatul va fi acelaşi, voi convoca un Comitet Local de Combatere a Bolilor, în vedera identificării de soluții privind combaterea focarului de pestă porcină africană. Vă ținem la curent!”, a transmis Ritivoiu.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago