Sport

Dumbrăviţa, faţă în faţă cu campioana ultimelor cinci ediţii de campionat

CSC Dumbrăviţa se pregătește de un nou meci de gală în Cupa României. În etapa a 2-a a Grupei C, va întâlni CFR Cluj, formația care a câștigat titlul național în ultimele cinci sezoane și care săptămâna trecută a obținut calificarea în primăvara europeană.

Meciul se va desfășura joi, la ora 18.15, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din cartierul clujean Gruia, formația bănăţeană având calitatea de gazdă, adică trebuia să joace acasă, dar din cauza infrastructurii din Timişoara europeană de astăzi sub orice critică, va juca afară.

„Jucăm cu campioana României, un meci de care trebuie să ne bucurăm. Asta ar fi în linii mari. Nu știu cât de bine pică pentru noi acest meci. Am anticipat prost la meciul cu Rapid, când am zis că ne va prinde bine la capitolul experiență. După părerea mea, s-a întâmplat exact pe dos, ne-am luat un pic nasul la purtare și ne-am văzut mai fotbaliști decât suntem. De aceea, nu aș vrea să anticipez dacă e de bun augur sau nu meciul acesta, cu CFR Cluj. Exact cum am spus după săptămâna meciului cu Rapid, că probabil n-am făcut strategia corectă, de această dată abordăm altfel situația și cele două meciuri pe care le avem în această săptămână, joi cu CFR și duminică cu Dinamo. Va fi o strategie exact inversă față de atunci”, a declarat antrenorul echipei bănăţene, Cosmin Stan.

„Pentru mine, ca antrenor, un duel cu campioana ultimilor cinci ani din România e o mare mândrie. Indiferent de ce se întâmplă joi, e o mare mândrie că am posibilitatea să întâlnesc un asemenea adversar. Sper ca și pentru jucători să fie o mare mândrie meciul cu CFR Cluj”, a continuat tehnicianul.

Partida CSC Dumbrăvița – CFR Cluj va fi televizată de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

28 de minute ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

2 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

5 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

6 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

6 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

6 ore ago