Chiar dacă pentru oameni virusul pestei porcine africane nu este un pericol, dacă cineva consumă sau transportă produse din carne afectată de virus devine un vector de transmitere a acestui virus. Mulți cred că odată refrigerată sau gătită carnea nu mai are risc de transmitere. Nu este chiar așa.
Doar anumite tipuri de gătire sau refrigerare pot distruge virusul. Dacă produsele sunt puse în congelator, virusul nu moare.
”E nevoie de o temperatură de minim 70 de grade cel puţin 30 de minute pentru ca virusul să moară”, spune Flavius Nicoară, directorul Direcției Sanitare Veterinare Timiș.
O altă veste proastă, nu orice tip de gătire a alimentelor din carne de porc afectată ucide virusul.
”Acesta dispare dacă e folosit în tocănițe, alte alimente la fierbere. Dar nu moare dacă e făcut pe grătar, mici sau grătare”, mai spune Nicoară.
Congelatoarele bănățenilor sunt vector pentru transmiterea bolii, transmite șeful DSVSA Timiș. Există numeroase situații în care oamenii au cumpărat carne din locuri neautorizate sau chiar din propria gospodărie, de la animale afectate de pestă. Astfel, în urma verificărilor efectuate, inspectorii au descoperit 25 de cazuri de vânzare pe internet a unor produse din porc, chiar din zone unde vânzarea de astfel de produse este oprită în acest momente. Sancțiunile aplicate înseamnă chiar și dosar penal.
„Am descoperit pe internet cetățeni care comercializează produse de porc și animale vii. Este interzis. Am făcut controale, le-am făcut sesizare la Poliție, au deja dosar penal. Vom continua aceste controale și în perioada următoare. Este un posibil vector de transmitere a bolii”, a mai declarat Flavius Alin Nicoară, directorul DSVSA Timiș.
Concluzia este doar una singură: cumpărați carne de porc și preparate din carne de porc doar din surse autorizate!
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…
Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…
Primăria Timișoara preia cereri pentru activități de comerț stradal cu ocazia zilei de 8 Martie,…
A ieșit bine! Tragerea la sorți pentru turneul Final Four al Cupei României a avut…