Administratie

Proiect depus de ADID Timiş pentru o finanţare de opt milioane de euro prin PNRR

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş a depus, luni, proiectul pentru finanţare prin PNRR privind ridicarea a zece Centre de colectare cu aport voluntar (CAV-uri). Valoarea proiectului este de aproape opt milioane de euro.

 Cele zece centre de colectare vor fi ridicate la: Belinț, Biled, Deta, Făget, Ghiroda, Jimbolia, Peciu Nou, Tomnatic, Topolovățu Mare și Satchinez. Directorul ADID Timiş, Lorenzo Barabas, este optimist că proiectul va fi aprobat şi se va obţine finanţarea.

“Au fost multe ore și săptămâni de pregătire pentru ziua de astăzi, alături de colegii mei de la ADID Timiș și de la Consiliul Județean Timiș: am depus proiectul de finanțare prin PNRR – Componenta Managementul Deșeurilor pentru Centrele de colectare cu aport voluntar (CAV-uri). La nivelul județului Timiș ținta este să avem 10 astfel de CAV-uri. Ele ne vor fi utile pentru colectarea separată a deșeurilor menajere reciclabile, deșeuri voluminoase – textile, lemn, anvelope, echipamente casnice electrice și electronice, din construcții și grădină. Valoarea unui astfel de CAV este de 780.000 de euro, așadar ar fi, în total, o investiție de aproape 8 milioane de euro. Am convingerea că acest important proiect va primi finanțarea necesară și județul Timiș va scăpa de nedoritele rampe de deșeuri pe care le întâlnim, din păcate, pe foarte multe drumuri sau în zone mai puțin circulate. #Timișul european este unul curat, cu cetățeni responsabili și atenți la mediul înconjurător!”, a transmis Barabas.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

10 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago