Dorința consilierului local liberal Simion Moșiu, de a vedea din nou funcțională Fântâna cu Pești din centrul Timișoarei, e aproape de realizare. Vestea cea bună a fost anunțată de colegul său de partid, viceprimarul Cosmin Tabără, la ceas de seară.
În continuare e ”ascunsă” după panourile de protejare a șantierului, dar e complet funcțională. E Fântâna cu Pești, celebra fântână arteziană din Piața Operei. Un scurt filmuleț prezentat de viceprimarul Tabără arată modul în care funcționează din nou obiectivul. E curat, are luminițe, peștii sunt curățați și puși la loc pe postament, apa țâșnește frumos, epopeea reabilitări e (aproape) gata.
Iar această epopee a debutat în iunie 2019, atunci când a fost semnat contractul de execuție pentru o sumă de puțin sub 700.000 de lei. Dar, cum lucrurile nu se potrivesc așa cum dorim, expertiza fântânii a arătat că acolo sunt probleme mai mari și că sunt necesare reparații mai mari. Iar de atunci fântâna a fost închisă.
În septembrie, Moșiu cerea explicații legate de proiect, iată că acum dorința sa de încheiere a lucrărilor. Iată că aceasta se întâmplă, sperăm ca și cel de-al doilea proiect drag lui, cel al ceasului floral, să urmeze aceiași traiectorie pozitivă.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…