Administratie

Se va realiza o nouă descărcare de pe A1, cu legătură directă la Aeroportul Timișoara. DJ 691 va fi reabilitat integral cu fonduri europene regionale

Timișul a obținut acordul județelor componente ale Regiunii Vest pentru a prioritiza reabilitarea integrală a drumului județean 691, până la limita județului cu Aradul. Acordul a fost obținut miercuri, la Timișoara, unde a avut loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională. Totodată, a fost aprobată realizarea unui nou nod pe autostrada A1 și a unui racord direct spre Aeroportul Internațional Timișoara.

Strategia de dezvoltare și de alocare a banilor primiți de Regiunea de Vest în cadrul Programului Operațional Regional, pe noul ciclu de finanțare, a fost stabilită clar și aprobată în cadrul ședinței CDR. Sunt 1,18 miliarde de euro, bani disponibili doar pentru cele patru județe componente, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Șefii consiliilor județene din cele patru județe s-au înțeles asupra modului de cheltuire a banilor europene, dar și asupra prioritizării unor anumite proiecte, care vor beneficia de finanțare.
În cadrul întâlnirii, Alin Nica a preluat conducerea organizației de la președintele CJ Caraș, Romeo Dunca. Timișul va conduce organizația consultativă regională pe perioada anului 2023, când Timișoara va deveni Capitală Europeană a Culturii.
Cel mai important, decizia legată de bani se va lua acum la nivel regional și nu la București, ceea ce permite o eficientizare majoră a alocării și a cheltuirii banilor.
În această idee a fost reușită și prioritizarea unui proiect de infrastructură major pentru zona de vest și a Timișului. Este vorba despre reabilitarea DJ 691, drumul care leagă Timișoara de Lipova, pe porțiunea din Timiș. Poate și mai importantă este obținerea acordului pentru ca pe autostrada A1 să fie realizat un nou nod de descărcare, de unde să se asigure o conexiune directă până la Aeroportul Internațional Timișoara.
”Consiliul Județean Timiș a schimbat finanțarea, astfel ca în noul exercițiu de finanțare să fie integral reabilitate DJ 691 până la granița cu județul Arad. De asemenea, a fost decisă realizarea pentru o nouă conexiune cu Aeroportul Internațional Timișoara, cu o coborâre de pe autostradă”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
O astfel de conexiune nouă era extrem de necesară, aceasta în condițiile în care un alt drum de legîtură A1 – AIT, centura Remetea Mare, este blocată.
În noul exercițiu de finanțare se va insista asupra eliminării diferențelor economice dintre județele regiunii.
„1,18 miliarde de lei e o bază financiară pentru dezvoltare, am stabilit o serie de soluții ca să compensăm diferențele între județe. Cei care stau mai bine în anumite domenii, au fost de acord ca pe anumite segmente finanțările să fie accesate mai ușor de județele cu rezultate mai slabe”a spus și Romeo Dunca, șeful CJ Caraș-Severin.
Astfel, în proiectele de dezvoltare economică s-a decis ca Aradul și Timișul, mai dezvoltate economic, să aibă impusă o cofinanțare de 25%, față de 10% pentru Hunedoara și Caraș-Severin, care vor avea solicitată o cofinanțare de numai 10%.
Liderul CJ Arad, Iustin Cionca, spune că este mulțumit că va putea realiza reabilitarea drumurilor județene spre Bihor, după ce cele spre Timiș au fost aproape integral rezolvate. Despre noua legătură cu AIT spune că era necesară, având în vedere că aeroportul are un rol regional.
„Am votat proiectele strategice și lista suplimentară cu drumuri județene, noi la Arad avem un proiect strategic pe nord. Este vorba de legăturile spre Bihor. E pregătit proiectul, am terminat legăturile cu Timișul, mă bucur că am reușit să suplimentăm lista cu proiectul Timișoara spre Lipova. Legătura autostrăzii cu aeroportul, deservește și arădenii. Să ieșim din egoismul care ne caracterizează să ajutăm Carașul și Hunedoara”, a spus Cionca.
În mare parte artizanul trecerii administrării POR la nivel regional, eful Agenției pentru Dezvoltare Regională, Sorin Maxim, s-a declarat ”foarte mulțumit” de modul în care președinții de consilii județene au discutat în cadrul ședinței și de rezultatele obținute.
”Sper să avem înțelegere, am dovedit că putem să atragem bani. E triplu față de 2007 – 2013. Insistăm pe dezvoltare economică, consistent pe inovare, dezvoltare, digitalizare, smart city. Pe drumuri, cererile de finanțare sunt depuse de consiliile județene individual, dar și în parteneriat. Drumul pe la Remetea e blocat, compensează o nouă coborâre de pe A1 spre aeroport. Ne propunem să abordăm și realizarea de transport public cu autobuze electrice. Vor fi câteva linii pilot care să deservească unele localități, dar și transportul spre stațiunile turistice. De asemenea, pe POR ne dorim scăderea timpilor de reacție la trei luni, cu o evaluare în o singură fază, Climatul de lucru e important pentru a se obține cele mai bune soluții. Sunt foarte mulțumit de discuțiile avute”, a spus Maxim.
Tot ca o noutate, s-a decis ca din alocările ce vor fi realizate pentru marile municipii din zonă Timișoara să beneficieze de 91 de milioane din cele 260 de milioane disponibile pe această categorie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

2 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

9 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

9 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

9 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

10 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

13 ore ago