Stațiile de încărcare ale Timișoarei, realizate pentru încărcarea vehiculelor electrice, au consumat 61.000 de kWh de electricitate. În total, au fost aproape 3.300 de încărcări realizate. Sunt 16 asemenea stații, acestea fiind realizate cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Cele 16 stații de încărcare pentru vehicule electrice au fost puse în funcțiune în luna septembrie, fiind realizate printr-o investiție cu finanțare nerambursabilă din partea Fondului de Mediu. Prețul de încărcare este de 1,05 lei/kWh.
În total au fost înregistrate 3.285 de încărcări în perioada 01.10-31.10.2022, cu un număr mediu de 6,6 încărcări zilnice pe stație, ceea ce apropie Timișoara de media globală a încărcărilor zilnice la astfel de stații electrice.
„Am înregistrat un succes pentru șoferii care aleg variante ecologice pentru vehiculele personale și am primit felicitări de la cei care știu că nu e o problemă să plătești pentru combustibilul pe care-l consumi. Cu 6-7 încărcări în medie pe zi, ne apropiem de media internațională și urmează să mai montăm o serie de încă 21 de stații printr-un proiect al Aquatim, investiție aflată acum în faza de proiectare”, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Cei care dețin autovehicule electrice pot folosi stațiile de încărcare prin descărcarea aplicației EVGO SMART CHARGE (disponibilă gratuit pe Play Store și AppStore). Aplicația conține și o hartă care se actualizează în timp real cu stațiile disponibile în oraș și cu locurile de încărcare libere. De asemenea, plata se face tot prin intermediul aplicației.
Lucrările de instalare și testare ale stațiilor de încărcare rapidă au fost asigurate de către S.C. EVGO GREEN MOTION S.R.L. și au avut o valoare de 2,2 milioane de lei, fără TVA. Din această sumă, 90% reprezintă finanțarea de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Stațiile de încărcare se află în următoarele locuri:
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…