Miercuri, polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au reținut un bărbat, în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, în noaptea de 9/10.11.2022, bărbatul ar fi pătruns într-un imobil din localitatea Dudeștii Vechi, județul Timiș, de unde ar fi sustras o butelie, un cuptor cu microunde și o betonieră, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, 16 noiembrie, polițiștii au depistat în localitatea Dudeștii Vechi un bărbat, în vârstă de 21 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…