Invatamant

Universitatea de Vest Timișoara a acordat premiile pentru rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice /FOTO

Universitatea de Vest Timișoara a acordat premiile pentru rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat din nou în acest an Gala Premiilor UVT. Vineri seara, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” a avut loc cea de a opta ediție a evenimentului.

UVT propune, în cadrul evenimentului anual al Galei Premiilor UVT, recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor săi, care, prin evoluțiile lor recente, au contribuit substanțial la creșterea prestigiului național și internațional prin care UVT s-a remarcat.
Evenimentul a primit un plus de strălucire artistică prin evoluțiile talentaților studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, care au suținut trei scene muzicale, alăturând Aria Tangolitei, din opereta “Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretată de Ana – Maria Ștefea, Suita Românească (compozitor Tiberiu Brediceanu) și Raga Sept ‘Single’ (compozitor Derek Charke), interpretate de Romanian Flute Ensemble – Lupaș Iulia-Rebeca, Bebeșelea Tabea-Marianne, Onișor Romina, Preda Bogdan-Octavian, și Duetul Daisy – Mustafa, din opereta “Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretate de Boldan Maria și Matei Denis-Gabriel.
Premiile acordate reflectă rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice a UVT în domeniul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii. În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.
Premiile acordate reflectă rezultatele excepționale obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii. În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.
Laureații acestor premii sunt:
Prof.dr. Adriana Isvoran (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie) – Premiul “Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Știinţele Naturii
Prof. dr. Eva Kaslik (Facultatea de Matematică și Informatică) – Premiul “Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică
Prof.dr. Alin Gavreliuc (Facultatea de Sociologie și Psihologie) – Premiul “Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Politice
Prof.dr. Graţiela Georgiana Noja (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor) – Premiul “Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Ştiinţe Economice
Pr. lect. dr. Alin Scridon (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie) – Premiul “Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste
Conf. dr. Gabriel Almași (Facultatea de Muzică și Teatru) – Premiul „ Nicolae BOBOC” pentru Arte și Sport
Velibor Mladenovici – Premiul “Studentul Anului”
Ioan Sârbu – Premiul “Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT
Darius Jumanca – Premiul “Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială
Horea Popescu – Premiul “Alumnus”

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Transfer din… Italia! Politehnica își aduce o portăriță de națională

Denisa Bojenco, portăriță în vârstă de 19 ani și originară din Republica Moldova, se alătură…

15 minute ago

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care…

O oră ago

Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de…

4 ore ago

Interes ridicat pentru noul parc din zona Bogdaneștilor. Opt firme vor să reamenajeze terenul de 8.000 de metri pătrați

Un număr de opt firme și asocieri de firme doresc să realizeze reamenajarea spațiului din…

4 ore ago

Controale pe şantierele Timişoarei. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni în valoare totală de 152.000 de lei/Foto

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 152.000 de lei pe șantierele din…

5 ore ago

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

5 ore ago