Consiliul Judeţean Timiş

CJ Timiș vrea zece milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la Castelul Huniade

Consiliul Județean Timiș, administratorul Castelului Huniade, dorește obținerea de fonduri europene nerambursabile pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii din centrul Timișoarei. În acest scop va depune spre finanțare un proiect pe  Programul Interreg VI-A România-Ungaria 2021-2027.

Comisia Europeană a aprobat zilele trecute Programul Interreg VI-A România-Ungaria 2021-2027. După lansarea ghidurilor și deschiderea apelului, Consiliul Județean va depune spre finanțare un proiect pentru reabilitarea Castelului Huniade din centrul Timișoarei.

”Instituția noastră intenționează să solicite 10 milioane de euro, suma maximă ce se poate accesa prin program, dar cererea de finanțare va fi ajustată în funcție de specificațiile ghidurilor”, spune Alin Nica, președintele CJT.

De asemenea, administrația județeană a mai depus o solicitare, aflată acum în analiză la autoritatea finanțatoare, pentru accesarea unei finanțări de 3,75 milioane euro.

Până când va fi realizată reabilitarea, fațada castelului a fost acoperită cu un mesh de mari dimensiuni, care prezintă imaginea clădirii, așa cum va arăta la final. Alin Nica anunță că anul viitor va fi deschisă Sala Cavalerilor și curtea interioară a Castelului Huniade, pentru găzduirea unor evenimente incluse în programul TM2023.

”Castelul Huniade l-am inclus în circuitul pentru Capitală Culturală. Vom da în folosință o parte din aripa de sud-vest, care a fost consolidată în anii trecuți, Sala Cavalerilor, unde vom organiza mai multe evenimente. Ne gândim ca și curtea interioară să o deschidem pentru anumite evenimente pe care le vom organiza. În funcție de evoluția licitației pentru lucrările efective vom începe și lucrările efective la castel. Dar, nu vă ascund faptul că vor dura ani de zile. Până atunci, cred că clădire din centrul Timișoarei, emblematică, nu trebuie să arate în mod dezolant pentru turiștii care vor veni să ne treacă pragul, ci ne dorim să le arătăm o perspectivă asupra cum va arăta acest monument în momentul în care va fi finalizat”, a mai declarat Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

O oră ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

5 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

6 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

7 ore ago