Timp liber

Gala Excelenței Bănățene 2022. Valorile Timișoarei, Valorile Banatului

Ajunsă la a 9-a ediție, simbolul cifrei 9 este legat de istoria veche a Timișoarei, nouă fiind și bastioanele cetății Timișoarei. Emoțiile evenimentului ne penetrează cu mult înainte de ziua evenimentului, regăsindu-le la candidați, la membrii comisiilor de jurizare sau la organizatori.

”De mii și mii de ani oamenii au găsit soluții pentru a supraviețui în fața provocărilor generate de calamități, de crize sau de războaie. Poporul român are în genele sale toate calitățile unui supraviețuitor și a avut întotdeauna înțelepciunea și puterea de a merge mai departe. Ce ne-a lipsit, cel puțin în istoria relativ recentă, a fost puterea de a ne recunoaște valorile și de a le promova la nivel european și universal. Este și acesta un motiv pentru care minți luminate precum Ștefan Procopiu, Nicolae Paulescu și mulți alții nu au avut parte de o recunoaștere mondială binemeritată” (Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul UVT).

”Gala Excelenței Bănățene, alături de alte evenimente organizate cu aportul esențial al Marii Loje Naționale din România, și aș aminti aici Gala Premiilor Marii Loji Naționale din România, eveniment organizat în parteneriat cu Academia Română, au rolul de a recunoaște, la nivel regional și la nivel național pe cei mai buni dintre noi, pe cei care performează în cele mai importante domenii ale științei, în domeniul culturii și artelor dar și al responsabilității sociale și al promovării regiunii noastre” (Prof. Univ. Dr. Radu Bălănescu, Mare Maestru al M.L.N.R.)

”Gala Excelenței Bănățene 2022, sau «Micul Nobel al Banatului» cum a mai fost denumită, marchează nu doar o continuare a valorilor profunde ale Timișoarei și Banatului privind conservarea bunelor tradiții, a performanței oamenilor locului, a excelenței, a îndârjirii de a reuși mai presus de orice, ci rămâne, în primul rând, principalul eveniment care promovează meritocrația în zona de vest a României, în istoria noastră recentă”. (Dr. Adrian Bădescu, coordonator al echipei de organizare a Galei Excelenței Bănățene și fondator Medici’s).

În condiții de vicisitudine (criză, război sau pandemie) este nevoie mai mult ca oricând de excelență și de valoare. Este nevoie să nu ne abandonăm disperării, adaptându-ne și folosindu-ne de energiile contextului pentru a ne lansa pe o nouă treaptă de progres. Omenirea a găsit întotdeauna cele mai extraordinare soluții exact în cele mai grele momente ale sale.

Banatul şi Capitala sa, Timişoara, au fost dintotdeauna repere de inventivitate, inovaţie, leagăne de cultură şi minţi luminate care au creat valori ce au depăşit graniţele ţinutului, unele fiind şi astăzi în folosul oamenilor din toate colţurile lumii.

Avem un portofoliu cu peste 1.000 de premiere timişorene, bănăţene, naţionale şi internaţionale, îi avem alături pe Traian Vuia, Babeş, Bredicenii, iar creativitatea bănăţenilor nu s-a oprit la veacurile trecute, astăzi fiindu-ne greu să ţinem pasul cu portofoliul premierelor şi al excelenţei lor.

Din dorinţa de a evidenţia munca elitelor bănăţene, s-a născut GALA EXCELENŢEI BĂNĂŢENE, care este un eveniment academic, preluând modelul Premiilor Nobel (gală – concert – dineu), poziţionându-se ca un ”Nobel regional”, al Banatului.

Evenimentul a ajuns la cea de-a IX-a ediţie şi are ca obiectiv tocmai promovarea valorilor Timişoarei, ale Banatului şi ale regiunii de vest, susţinând totodată cultura excelenţei.

Organizatorii Galei Excelenţei Bănăţene sunt Consiliul pentru Excelenţa Timişoarei, reunind Academia Română filiala Timiş şi cele patru universităţi de prestigiu din Timişoara (Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară), în parteneriat cu Marea Lojă Naţională din România şi Asociaţia ”Timisensis”.

La fel cum premiile Nobel sunt decernate, în fiecare an, în ziua de 10 decembrie (data morţii lui Alfred Nobel), Gala Excelenţei Bănăţene este legată de cel mai important moment istoric al Timişoarei de azi, Revoluţia din Decembrie 1989, care a readus libertatea, lumina şi valorile democratice şi occidentale în România.

În ultimii doi ani Gala Excelenţei Bănăţene a fost organizată în clădirea Operei Române din Timişoara, în semn de respect faţă de acest simbol al Revoluţiei din 1989. De această dată, evenimentul va fi organizat în elegantul spațiu de la Venue Grand Ballroom. Gala va putea fi vizionată şi pe TVR Timişoara, la o dată ulterioară, în perioada Sărbătorilor Crăciunului.

Gala Excelenţei Bănăţene decernează în fiecare an 10 premii către 10 personalităţi recunoscute şi apreciate ale Banatului şi zonei de vest: Premiul „Traian Lalescu” – pentru matematică, informatică şi ştiinţele naturii; Premiul „Traian Vuia” – pentru ştiinţe inginereşti; Premiul „Petru Drăgan” – pentru ştiinţe biologice şi biomedicale; Premiul „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” – pentru ştiinţe agronomice şi medicină veterinară; Premiul Academiei Române; Premiul „Cornel Olariu” – pentru ştiinţe sociale, economie şi antreprenoriat; Premiul „Eugen Todoran” – pentru ştiinţe umaniste şi arte; Premiul „Coriolan Brediceanu” – pentru performanţe deosebite în educaţie; Premiul „Solidaritatea. Gheorghe Ciobanu” – pentru responsabilitate socială; Premiul „Eftimie Murgu” – pentru promovarea imaginii Timişoarei şi a Banatului.

Peste 60 de personalităţi ale Timişoarei şi Banatului au fost laureaţi ai celor şase ediţii precedente, printre aceştia regăsindu-i pe Coleta de Sabata, Viorel Negru, Margit Şerban, Dan Poenaru, Valeriu Tabără, Dan Dubină, Simona Amânar, Ioan Talpoş, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Silviu Orăviţan, Voicu Dumitraş, Victor şi Simona Neumann, Fundaţia ”Pentru Voi”, Fundaţia ”Filantropia” a Mitropoliei Banatului, Consulatul Republicii Federale Germania la Timişoara etc.

Selectarea candidaţilor se face în cadrul a 10 comisii independente, constituite în cea mai mare parte din personalităţi ale lumii academice şi universitare, dar şi din personalităţi ale societăţii civile, diplomatice sau culturale ale Timişoarei sau regiunii. Fiecare comisie este formată din cinci membrii şi coordonată de un şef de comisie.

În 2022, cei 10 coordonatori de comisii sunt: Acad. Ladislau-Nicolae VÉKÁS (Academia Română și Universitatea de Vest din Timișoara), Acad. Liviu MARȘAVINA (Academia Română și Universitatea Politehnică din Timișoara), Prof. Univ. Dr. Andrei MOTOC, (UMF„Victor Babeş” Timişoara), Acad. Ion Păun OTIMAN (Academia Română și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului), Acad. Dan DUBINĂ (Academia Română), Prof. Univ. Dr. Ioan TALPOŞ (UVT), Prof. Univ. Dr. Mircea MIHĂIEŞ (UVT), Prof. Marin POPESCU (UVT), Dr. Adrian BĂDESCU (Consul Onorific al Mexicului şi Vicepreşedinte al North-American Economic Club Timişoara), Prof. Univ. Dr. Marian MOCAN (Past-Governor Rotary International).

Pentru ca un candidat să se înscrie în competiţie trebuie să îndeplinească patru criterii: ”RIGHT” (Candidatul îşi trăieşte propriile valori, dând dovadă de integritate personală şi de înalte standarde morale, este dedicat excelenţei şi performanţei în profesiunea sau vocaţia sa, este perseverent, vizionar, liber de prejudicii aduse umanităţii, ţării, Banatului sau Timişoarei, liber de implicaţii în conflicte sau scandaluri în curs, de condamnări penale sau cercetări penale în curs, liber de implicaţii în reţele infracţionale sau împotriva valorilor democratice, liber de discriminări de naţionalitate, rasă, religie, sex sau altă natură); ”ONCE” (O persoană sau o organizaţie poate fi laureat al Galei Excelenţei Bănăţene o singură dată în viaţă); ”LIVE” (Candidatul trebuie să fie o personalitate a Timişoarei sau a Banatului, care este născută în Timişoara, Banat sau regiunea de vest a României sau care a locuit ori a activat aici sau care prin activitatea sa a adus beneficii remarcabile oraşului sau regiunii); ”LIFE” (Premiile Galei Excelenţei Bănăţene se acordă doar personalităţilor în viaţă pentru merite certe).

Premiile Excelenţei se acordă de către Consiliul pentru Excelenţă Timişoara cu suportul companiilor şi al organizaţiilor ”Ambasadori ai Excelenţei”, care asigură suportul financiar şi organizatoric al evenimentului. Valoarea cumulată, netă, a premiilor acestei ediţii a Galei Excelenţei Bănăţene este de 100.000 lei.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

7 ore ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

9 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

11 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

12 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

12 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

12 ore ago