Sport

Primul examen cu public pentru noul „profesor” al studenţilor! Poli întâlneşte pe semicerc Turda

Liga Națională de handbal mai programează două etape din retur, în acest an. În prima dintre ele, la finalul acestei săptămâni, echipa viola va juca pe teren propriu cu Potaissa Turda.

Partida va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 17.00, la sala Constantin Jude și va însemna debutul noului antrenor principal, Mihai Rohozneanu, care a asistat la precedentul meci al echipei, remiza cu CSM Bacău.

„Pentru a câștiga, trebuie să fim puțin mai exacți și pe faza de apărare și pe faza de atac. Este nevoie de contribuția fiecărui jucător: nu este de ajuns ca unul sau doi să fie la nivel înalt, e necesar ca toată lumea să fie concentrată 100% și atunci șansele noastre de reușită vor fi mai mari”, spune Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.

Staff-ul noului antrenor principal este compus din secundul Sorin Sărăndan, analistul video Alexandru Nae, kinetoterapeutul Lucian Butaș și medicul Cătălin Miu.

„Este de datoria noastră să-i susținem în continuare pe tineri, pentru că în spate se află o muncă de mulți-mulți ani a antrenorului Horvath Atilla, dar în același timp suntem presați de rezultatul de moment. Și atunci, ca să facem treaba asta pe o perioadă lungă de timp, trebuie să judecăm foarte bine ce avem de făcut acum, să ne câștigăm punctele și să ne atingem obiectivul, acela de a ne meține în prima ligă”, a spus  şi Sorin Sărăndan, antrenorul secund.

Potaissa Turda se află pe locul al șaptelea, după prima parte a campionatului (19 puncte, golaveraj 372-377), în vreme ce echipa bănăţeană ocupă poziția a douăsprezecea, 10 puncte, 364-400.

În tur, Potaissa s-a impus cu 27-24 în fața alb-violeților, după un joc foarte echilibrat, decis pe final.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago